Antena 3 CNN Actualitate Sănătate ”Mi-au mulțumit și au plâns”. Povestea primului copil mai mic de doi ani, operat pe inimă în România

”Mi-au mulțumit și au plâns”. Povestea primului copil mai mic de doi ani, operat pe inimă în România

Un copil în vârstă de un an și patru luni a primit șansa la o viață normală, după o operație pe inimă realizată în premieră în România. Meritul îl au medicii unui spital privat din Timișoara care s-au încumetat să facă operația dificilă, refuzată de alți specialiști din țară, dar și din străinătate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mar 2024   •   08:50

Încă de la vârsta de șapte săptămâni, Kevin avea probleme la inimă. Bebelușul răcea foarte des, astfel că părinții au mers cu el la Urgențe, unde i s-a pus diagnosticul de tahicardie paroxistică.

După mai bine de un an, boala congenitală a băiețelului nu a mai putut fi ținută sub control cu ajutorul medicamentelor, așa că operația era unica salvare.

Singurul care a acceptat să facă operația a fost medicul cardiolog Gabriel Ivănică.

”Având în vedere vârsta lui mică și toate structurile mici, începând cu inima, este o ablație de mare finețe, pe care nu o fac mulți în lume”, a precizat dr. Gabriel Ivănică, medicul cardiolog care a realizat operația în premieră în țara noatră.

”Mi-au mulțumit și au plâns”

Operația a durat două ore și a fost un succes.

”Au plâns. Mi-au mulțumit și au plâns. Am plâns și eu!”, a mărturisit medicul, întrebat cum au reacționat părinții bebelușului după operație.

”Nu știam cum să reacționez”, a spus, cu ochii în lacrimi, Sara Neciu, mama copilului.

Costul operației a fost de 6.000 de euro.

×
Subiecte în articol: In premiera operatie inima bebelus
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close