Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Semnul care avertizează cu 25 de ani înainte că ai putea să te îmbolnăvești de Alzheimer

Semnul care avertizează cu 25 de ani înainte că ai putea să te îmbolnăvești de Alzheimer

Primele semne detectabile ale bolii Alzheimer apar cu 15 ani inainte ca simptome cum ar fi pierderea de memorie sa se inregistreze, potrivit unei cronologii detaliate a schimbarilor moleculare ale creierului si lichidului cefalorahidian la oamenii care au dezvoltat boala mai tarziu.

Semnul care avertizează cu 25 de ani înainte că ai putea să te îmbolnăvești de Alzheimer
05 Mai 2020   •   20:58

Cercetarea, publicata in New England Journal of Medicine, ofera o cronologie a schimbarilor subtile care incep in creierul pacientilor si, mai important, pot fi detectate cu mult inainte de examene RMN, teste de sange sau alte teste.

Dezvoltarea de biomarkeri care urmaresc si prezic cursul natural al bolii este importanta pentru efectuarea de studii pentru descoperirea de noi medicamente, deoarece aceste schimbari moleculare ar putea da informatii timpurii daca un medicament functioneaza. Tratamentele pentru Alzheimer au fost nereusite pana acum, deoarece oamenii au primit medicamente numai dupa ce simptomele au devenit evidente si creierele lor au fost prea deteriorate pentru a se putea recupera, potrivit medlife.ro.

"Aceasta este, probabil, imaginea cea mai cuprinzatoare a ceea ce se schimba, in ce ordine, si cat de mult", spune Randall Bateman, profesor de neurologie de la Washington University School of Medicine si autorul principal al studiului. Acum, cu o foaie de parcurs a bolii, spune Bateman, medicii vor avea o ocazie mai buna de a judeca daca un tratament este util luand masuri provizorii mai degraba decat sa astepte pana cand boala este in plina desfasurare. Bateman este participant intr-un set de noi studii pentru a vedea daca boala Alzheimer poate fi prevenita.

O combinatie de factori similara cu cea care duce la boli de inima - diabet, dieta saraca, lipsa de exercitiu fizic, este asociata cu dezvoltarea de Alzheimer, desi cauza bolii este inca o chestiune de dezbatere stiintifica.

Cronologia a fost construita pornind de la studii pe 128 de persoane care provin din familii amenintate de forma rara de Alzheimer, mostenita, in care simptomele apar la pacienti cand au in jur de 30 de ani, in loc de peste 65 de ani, cum se intampla in cele mai multe dintre cazuri.

Potrivit studiului, nivelul unei proteine asociata cu boala Alzheimer incepe sa scada cu 25 de ani inainte de debutul simptomelor; cu 15 de ani inainte de dezvoltarea simptomelor nivelurile unei alte proteine, numita tau, incep sa creasca si unele contractii si atrofieri ale creierului sunt evidente; cu 10 ani inainte, consumul de glucoza al creierului este mai mic si unele tulburari de memorie pot fi masurate.

Cercetatorii au creat cronologia prin masurarea moleculelor-cheie la voluntari care sunt sanatosi, dar ale caror gene prezic ca acestia vor dezvolta Alzheimer. Stiind varsta la care parintii subiectilor au dezvoltat primele simptome, cercetatorii au putut sa deduca intervalul de timp dintre schimbarile moleculare si debutul bolii.

Membrii de familie care nu a mostenit genele Alzheimer nu au aratat nici unul dintre aceste semne timpurii ale bolii, spune Bateman, sugerand ca markerii intr-adevar fac diferenta intre oamenii care se afla in stadiul incipient al bolii si cei care nu sunt. Ramane de vazut daca biomarkerii pot prezice boala Alzheimer in populatia generala.

×
Subiecte în articol: Alzheimer
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close