Are, până acum, aproape 10.000 de fani, total infim în comparaţie cu mulţimea de pelerini, care au luat cu asalt oraşul Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva.
“Sf.Cuv.Parascheva, ale cărei moaşte se află la Iaşi, se bucură de o mare evlavie datorită puterii de a-i ajuta pe cei în nevoi (bolnavi, nedreptăţiţi, asupriţi, rătăciţi, dar şi pe cei risipiţi în depărtări), fiind mult folositoare”.
Aşa este prezentată, pe Facebook, Sfânta Parascheva – ale cărei moaşte au fost aduse la Iaşi, în 1641, de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi.
Pagina Sfintei Parascheva a primit aprecieri din partea altor pagini cu specific de pe Facebook:
Sfinţii, prietenii lui Dumnezeu / The Saints, the friends of God; Sfânta Treime / The Holy Trinityâ; Sfinte Mânăstiri & Biserici Ortodoxe / Holy Monasteries & Orthodox Churches; Sfânta Cruce, semnul biruintei / The Holy Cross, the sign of the victory; Iisus Hristos, Lumina lumii / Jesus Christ, The Light of the world.
Pentru cei interesaţi, sunt prezentate imagini legate de Sfânta Parascheva, cum ar fi o poza cu moaştele la Mânăstirea Neamţ, în 1947, medalii şi publicaţii cu caracter religios.
Ştiri video recomandate