SFÂNTUL NICOLAE. Minunea povestită aici a fost relatată în scris de către un martor ocular. „Nu pot scrie nimic în plus, a adăugat el, întrucât sunt copleşit de emoţie şi plâng. Şi eu eram în autobuz”.
SFÂNTUL NICOLAE. Într-una dintre zilele lunii februarie 1965, un autobuz plin de călători se îndrepta spre oraşul cel mai apropiat. Alături de şofer era un bătrân înalt şi solid, cu barbă albă, care avea în jur de 75 de ani. Purta un palton gros cu guler din blană şi o căciulă cu urechi.
SFÂNTUL NICOLAE. Autobuzul înainta încet, întrucât ningea. Ajuns la o răscruce, lanţurile de la roțile din spate s-au rupt. Autobuzul a frânat şi a fost cât pe ce să se izbească de un alt autobuz plin cu oameni – totul, într-o fracţiune de secundă. Şoferul a pierdut controlul maşinii. Călătorilor le tremura inima de teamă. Cele două autobuze s-au oprit la un centimetru unul de celălalt.
SFÂNTUL NICOLAE. Bătrânul a făcut atunci semnul Sfintei Cruci și a strigat: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Fie numele tău binecuvântat, o, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu, care ne-ai salvat!”.
SFÂNTUL NICOLAE. Câteva minute mai târziu, celălalt autobuz pornea, în timp ce şoferul nostru şi ajutorul lui puneau din nou lanţuri la roți.
SFÂNTUL NICOLAE. În timpul acesta, un tânăr a început, zâmbind, să-i vorbească bătrânului.
SFÂNTUL NICOLAE. - Iertaţi-mă, bunicule, însă nu m-am putut stăpâni să nu râd atunci când v-am auzit invocând nişte puteri cereşti inexistente şi când v-am văzut că vă faceţi semnul Crucii! Un obicei, e clar! A doua natură! Şi, cu toate acestea, vă văd un om învăţat. Însă acum, în acest an, 1965, e cu adevărat absurd!
SFÂNTUL NICOLAE. Bătrânul, fără să pară deloc tulburat, i-a răspuns.
- Cu plăcere vă voi răspunde, tinere, şi sunt chiar gata, dacă doriţi, să-mi fac autocritică...
Mai multe, pe Doxologia.
