Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: Documentul care arată cum s-au aruncat banii pe fereastră la o instituţie a statului, cu acordul fratelui preşedintelui CCR

Sinteza zilei: Documentul care arată cum s-au aruncat banii pe fereastră la o instituţie a statului, cu acordul fratelui preşedintelui CCR

Sinteza zilei: Documentul care arată cum s-au aruncat banii pe fereastră la o instituţie a statului, cu acordul fratelui preşedintelui CCR
08 Dec 2013   •   22:45

Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de duminică a emisiunii "Sinteza Zilei", un document care scoate la iveală cum a aruncat banii pe fereastră fratele preşedintelui Curţii Constituţionale, Mircea Vasile Zegrean, aflat la conducerea Inspectoratului de stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub presiune şi Instalaţiilor de ridicat (ISCIR).

Documentul este o sinteză a unui Raport de control privind verificările efectuate la această instituţie, ISCIR, în legătură cu achiziţia unui noi sediu, de trei etaje, la un preţ dublu faţă de nivelul pieţei, în 2009.

Potrivit documentului citat, noul sediu nu a corespuns cerinţelor tehnice solicitate de ISCIR in cadrul procedurii de achiziţie, achiziţia reprezentând o pagubă pentru patrimoniul instituţiei.

Documentul prezentat de Mihai Gâdea a fost emis la data de 15.11.2013 şi transmis Curţii de Conturi a României, Ministerului Economiei, ISCIR, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Invitată în emisiune, europarlamentarul Renate Weber a comentat această achiziţie spunând că "nimeni cu scaun la cap nu investeşte într-o construcţie de care nu are nevoie şi pentru care trebuie să mai dai bani ca să o amenajezi".


×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close