×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Sinteza zilei. Interviu-eveniment cu Sir Graham Watson

de D.G.   •   21 Mai 2019   •   23:32
Sinteza zilei. Interviu-eveniment cu Sir Graham Watson 817
foto: Antena 3

Sir Graham Watson a dat un interviu în exclusivitate jurnalistului Sabina Iosub în care vorbește despre alegerile europarlamentare și despre situația în care se află în acest moment România.

SABINA IOSUB: Sir Graham Watson, vă mulţumesc că sunteţi alături de noi. Sunteţi în România pentru a câta oară?

SIR GRAHAM WATSON: Cred că e a zecea sau a 11-a oară când vin aici. Sunt pentru a patra sau a treia oară în ultima lună. Am venit pentru a mă vedea cu ministrul sporturilor, am fost pentru Comisia economică şi politică. Şi sunt foarte încântat să particip, alături de Călin Tăriceanu, la conferinţa din această dimineaţă.

SABINA IOSUB: Aţi avut o conferinţă foarte interesantă în această dimineaţă, aţi discutat despre viitorul Europei, aţi lansat cartea dvs aici. Cum vi se pare că suntem ?

SIR GRAHAM WATSON: Am fost uimit de numărul de oameni care au venit azi. Am avut o prezenţă fantastică. Am avut o discuţie foarte interesantă despre viitorul Europe cu doi dintre cei care v-au reprezentat în Parlamentul European, Norica Nicolai şi Renate Weber. Au fost şi unii dintre candidaţi care ar putea reprezenta România pe viitor în Parlament, oameni cu experienţă, cum este Ovidiu Silaghi, care este ministrul comerţului, precum şi alţii care pot avea o bună contribuţii la lucrările Parlamentului.

SABINA IOSUB: Ştiu că aţi spus ceva interesant la conferinţă. Aţi spus că, în general, sunt trei mari minciuni. Mă voi concentra pe cea de a treia. Aceasta sună aşa: "Sunt de la Bruxelles şi am venit să vă ajut". De ce credeţi că asta este o minciună?

SIR GRAHAM WATSON: Cred că una dintre probleme este că nu am reuşit încă să creăm o Europă liberală. Cartea pe care am lansat-o a fost o traducere în română a unei cărţi pe care am scris-o, "Building a Liberal Europe". Cartea arată cum Europa PPE care a fost, până acum, un partid major la nivel european, nu este o Europă prietenoasă cu cetăţenii ei. Nu este o Europă care să arate solidaritatea pe care o vrem, nu e o Europă care să îi primească pe toţi la fel.

Europa pe care vreau să o văd eu, Europa pentru care lucrează aici. Călin Tăriceanu şi partenerii săi, este o Europă în care ţările sunt solidare, în care oamenii sunt solidari... Îmi este ruşine de felul în care au fost trataţi românii în ţara mea, Regatul Unit, de la votul legat de Brexit. Regret că nu am văzut mai multă solidaritate din partea Germaniei, de pildă, care a beneficiat mult de pe urma monedei unice şi a pieţei comune faţă de ţările care au nevoie de ajutor.

Trebuie să construim o Europă în care toată lumea să simtă că are o şansă.

SABINA IOSUB: Chiar este posibilă o asemenea Europă?

SIR GRAHAM WATSON: Eu cred că da, dar cred că suntem în faza dificilă în care trecem de la o Europă a statelor membre, la o Europă a popoarelor. Ceea ce am remarcat în ultimii ani a fost o retragere a statelor, am văzut un nou tip de naţionalism. O vedem, din păcate, în Italia, cu dl. Salvini, o vedem în Ungaria, prin dl. Orban, în Polonia, prin guvernul de acolo. Nu aşa putem merge înainte. Suntem un popor european şi trebuie să colaborăm.

SABINA IOSUB: În România, noi discutăm mult despre dublul standard care se aplică la nivel european. Care este soluţia pentru asta ?

SIR GRAHAM WATSON: Cred că soluţia este să avem o Europă mai deschisă, transparenţa la nivelul deciziilor guvernelor e importantă. Oamenii trebuie să înţeleagă cum se iau deciziile la nivelul Uniunii europene şi care este gândirea din spatele acestor decizii. Până acum, guvernele naţionale şi-au asumat meritele pentru tot ceea ce face bine Europa, şi au dat vina pe Bruxelles, pentru tot ceea ce a greşit Europa.

SABINA IOSUB: Am primit multe critici de la nivel european în legătură cu România. Cum vedeţi această analiză din ultima perioadă?

SIR GRAHAM WATSON: Cred că este important să fim oneşti unii cu alţii. Dacă oamenii cred că România este o ţară coruptă, să spună asta şi să vină şi cu dovezi care să susţină asta. Dar, haideţi să fim sinceri...

Există corupţie în multe ţări din Uniunea Europeană, iar unii dintre cei care aruncă cu noroi în România provin din ţări care nu stau nici ele chiar aşa de bine..Atunci, de ce să nu facem o Agenţie Anticorupţie la nivel european? De ce nu avem un FBI european care să lupte cu corupţia şi cu activităţile mafiote ? Funcţionează foarte bine în SUA şi avem nevoie şi în Europa.

SABINA IOSUB: Poate că nu vrem una?

SIR GRAHAM WATSON: Aşa este, sunt interese ale unor guverne care se opun acestei idei. Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut eu ca europarlamentar a fost să propun crearea nui mandat de arestare european. Ceea ce înseamnă acesta este că, dacă ai comis o infracţiune gravă, dar ai fugit într-o altă ţară, poliţia din acea ţară, trebuie să lucreze cu poliţia din ţara ta, ca să fii arestat şi trimis înapoi pentru proces. Avem nevoie de acest timp de cooperare transfrontalieră în Europa.

SABINA IOSUB: Credeţi că se poate ca, în următorul mandat al Parlamentului, să vedem o adevărată mişcare în acest sens?

SIR GRAHAM WATSON:  Cred că este important să înţelegem că ultimii cinci ani, sau poate chiar mai mult, opt sau nouă ani, au fost dedicaţi revenirii de pe urma crizei financiare din anii 2008-2009. Am încercat să ne consolidăm sistemul bancar, am încercat să punem din nou în mişcare economiile şi, poate că nu am acordat destul timp Europei cetăţeanului şi nevoilor oamenilor.

SABINA IOSUB: Aţi spus că, la nivel european, aceşti paşi ar fi trebuit să fie făcuţi cu mult timp înainte. Credeţi că acum este prea târziu?

SIR GRAHAM WATSON:  Cred că istoria ar putea să ne spună că nu ne-am mişcat destul de repede în construirea Uniunii Europene, dar, atunci când ai un convoi de nave, te mişti în ritmul celei mai încete dintre ele, iar asta, inevitabil, te încetineşte. Trebuie să ne amintim că a fost nevoie de 170 de ani pentru a construi Statele Unite ale Americii. În Europa, facem asta de mai puţin de 70 de ani. Dar nu ne putem permite să ne mişcăm prea încet.

SABINA IOSUB: Pentru că vorbeaţi despre nave, mi-a venit în minte situaţia ALDE Europe. Ce credeţi că se va întâmpla ?

SIR GRAHAM WATSON: Cred că vom avea un Parlament European foarte diferit. Îmi pare rău să spun că este posibil să fie mult mai mulţi extremişti de dreapta în Parlament, şi mult mai mulţi populişti şi că partidele tradiţionale, creştin-democraţii, socialiştii şi liberalii vor fi mai puţini. Asta va face ca guvernarea Europei să fie mai dificilă. Ceea ce este important este să avem o forţă de centru cât mai puternică.

SABINA IOSUB: Cum este "En Marche!"?

SIR GRAHAM WATSON: Cum este "En Marche !". Dacă mişcarea dlui Macron din Franţa va vrea să intre în familia liberală, atunci ar trebui să-i primim, dar nu ar trebui să le permitem să preia conducerea acesteia. Nu trebuie să le permitem să spună că ei sunt acum la putere şi ei vor conduce totul. Atunci când sunt 28 de ţări într-o Uniune, trebuie să se lucreze pe baza democraţiei. Trebuie să votăm pentru a decide cine ne va conduce.

Interviul integral, în materialul video:

sati