Antena 3 CNN Actualitate Social Ajunul Anului Nou. Cele mai frumoase obiceiuri în Ajunul Anului Nou

Ajunul Anului Nou. Cele mai frumoase obiceiuri în Ajunul Anului Nou

Ajunul Anului Nou. Cele mai frumoase obiceiuri în Ajunul Anului Nou
31 Dec 2016   •   00:17

Ajunul Anului Nou. Google celebrează Ajunul Anului Nou cu un Doodle special. E timpul ca în Ajunul Anului Nou să te gândești la ceea ce vrei să ți se întâmple anul viitor, dar și la tradițiile care însoțesc acest moment. Ajunul Anului Nou.

Ajunul Anului Nou. Ce faci în prima zi din an

Ajunul Anului Nou. În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine. plugusorul

Ajunul Anului Nou. În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, „Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug”, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

Ajunul Anului Nou Urmează Sfântul Vasile

Ajunul Anului Nou De asemenea, o dată cu intrarea în Noul An, de Sfântul Vasile, este bine să se ureze pentru bunăstare, iar în acest sens „Sorcova” este cel mai cunoscut colind.

Sorcova este un substitut al divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel. sorcova

Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucât va rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.

Ajunul Anului Nou Ce reprezintă sorcova

Ajunul Anului Nou Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată şi flori artificiale. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc textul: „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!„, ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Ajunul Anului Nou Alte superstiții

Ajunul Anului Nou Unii merg mai departe si tin in buzunar o capatana de usturoi, pentru ca spiritele rele sa-i ocoleasca. De asemenea, si clopoteii sunati cu putere la miezul noptii alunga spiritele rele.

Se crede ca Anul Nou trebuie sa te prinda cu haine noi pentru ca in urmatoarele 365 de zile sa te innoiesti din toate punctele de vedere si sa primesti cat mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos si plin de iubire sunt de preferat hainele rosii, rosul fiind considerat culoarea veseliei si a dragostei.

Ajunul Anului Nou Se spune ca pentru a avea parte de belsug, primul om care va trece pragul casei in noul an trebuie sa fie de sex masculin.

In noaptea de Anul Nou nimeni nu are voie sa doarma – cel care cedeaza ispitei lui Mos Ene va fi somnoros tot anul.

Sub vasc sau nu, sarutul este obligatoriu in noaptea de Revelion, daca doriti sa aveti parte de afectiune in anul ce vine.

Ajunul Anului Nou Ce se întâmplă în ultima zi din an

Ajunul Anului Nou Se mai spune ca in ultima zi din an si in prima zi din cel nou, NU este bine sa facem cheltuieli sau sa aruncam ceva din casa (nici macar gunoiul), pentru ca, odata cu el, dam afara si norocul.

Traditia spune ca trebuie sa porti in buzunar cateva boabe de grau, “sa fii ferit de foamete in anul care vine” si bani “pentru ca Anul Nou sa nu te prinda sarac”. Tot legat de bani, daca nu doriti sa fiti datori tot anul ce vine, incercati sa va platiti datoriile pana la miezul noptii.

Ajunul Anului Nou In Ajun, fetele nemaritate trebuie sa puna intr-un vas cu apa un fir de busuioc, o ramura de mar si un ban, noaptea visandu-l pe cel cu care se vor casatori.

 

×
Subiecte în articol: Ajunul Anului Nou Google Doodle Google
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close