William Li trăiește cu greu povara apelativului de „erou”, deși și-a ajutat vecinii să scape din blocul cuprins de flăcări în care locuise toată viața, scrie BBC.
În loc de recunoștință, acesta este urmărit de vinovăția că nu a putut salva mai mulți oameni din incendiul care a lovit ansamblul Wang Fuk Court și a curmat cel puțin 159 de vieți.
„De fiecare dată când cineva îmi spune erou, îmi sfâșie sufletul”, mărturisește bărbatul de 40 de ani, izbucnind în lacrimi.
La o săptămână după tragedie, pompierii continuă să caute trupurile a 30 dintre vecinii săi în cele șapte blocuri carbonizate, oameni care, ca și el, se aflau acasă în momentul în care a izbucnit flăcăra.
Cauza incendiului și motivele pentru care atât de puțini au reușit să fugă fac acum obiectul unei investigații independente ordonate de șeful executiv al Hong Kongului. Deja s-a aflat că pe clădire fusese montată plasă neignifugă și că alarma de incendiu nu funcționa corect.
Nu a luat în serios telefonul soției
De altfel, faptul că alarma nu a sunat l-a făcut pe William Li să nu ia în serios telefonul soției, care îl anunța că izbucnise un incendiu în blocul lor, Wang Cheong House. În loc să fugă imediat, a pierdut aproape zece minute strângând câteva lucruri.
Când a deschis ușa, realitatea l-a lovit: un nor gros de fum l-a obligat să se retragă în apartament. La telefon, soția lui intrase în panică, însă el nu și-a permis să piardă vremea. A înfundat ușa cu prosoape ude și a încercat să-și dea seama ce să facă mai departe.
Auzind voci pe hol, a ieșit acoperindu-și fața cu un prosop ud și, pipăind prin fum, a găsit doi vecini. I-a tras înăuntru, în siguranța relativă a apartamentului său.
Într-un alt bloc, Bai Shui Lin, de 66 de ani, încerca și ea să-și avertizeze vecinii, reușind să salveze cel puțin trei familii, bătând în ușile lor. Ea însă nu a supraviețuit. Fiii i-au identificat trupul în weekend.
„Dacă aș fi rugat-o să plece cu un minut mai devreme, cred că ar fi trăit”, a spus Yip Ka-Kui pentru CBS. „Dar o cunoșteam. Nu ar fi plecat fără să-i avertizeze pe ceilalți.”
”Port o vină enormă”
În apartamentul lui Li, cuplul salvat i-a spus că mai auziseră o voce pe hol. O femeie ce o căuta pe o bătrână de care avea grijă. Însă acea voce se stinsese. De data aceasta, William Li nu a mai putut ajuta.
„Port o vină enormă”, spune el. „Unii oameni n-au fost salvați și nu am mai deschis ușa să îi caut.”
Nu știe nici acum ce s-a întâmplat cu acea femeie. Nouă lucrătoare indoneziene și una filipineză se numără printre persoanele decedate, însă altele au scăpat. Între ele și Rhodora Alcaraz, 28 de ani, blocată într-un alt apartament alături de un bebeluș de trei luni și o bătrână. Și ea a fost considerată eroină pentru că nu și-a părăsit angajatorii.
„Nu mai pot… Nu mai am aer”
Toți trei au fost salvați de pompieri, dar nu înainte ca Rhodora să trimită mesaje vocale îndurerate surorii ei: „Nu mai pot… Nu mai am aer”, spunea într-unul dintre ele.
Între timp, William Li și cuplul Chow au realizat că nici ei nu mai puteau rămâne. Trecuseră deja câteva ore, iar opțiunile dispăreau. O ieșire era blocată de flăcări, cealaltă părea încuiată. Să sară pe geam era imposibil din cauza focului și a exploziilor continue.
Administratorul complexului nu a răspuns întrebărilor presei despre presupusa ieșire de urgență încuiată.
„Pentru prima dată am simțit moartea aproape”, spune William. A început să-și ia rămas-bun de la prieteni pe WhatsApp: „Nu mai am pe unde scăpa. Dacă pățesc ceva, aveți grijă de copiii mei.”
După aproape două ore și jumătate, pompierii au ajuns la ei cu o scară mobilă. Doamna Chow a povestit că William a insistat ca ei doi să fie salvați primii, refuzând să plece înaintea lor.
Când s-a întors scara după el, William a simțit o ezitare dureroasă. Părăsea locuința plină de amintiri și de colecțiile lui iubite de aparate foto și jucării. „Parcă focul îmi spunea că nu pot lua nimic, că nu am niciun drept să opresc ceea ce distruge.”
După ce s-a reunit cu familia la un restaurant din apropiere și a ajuns la spital, abia în miezul nopții a realizat în întregime grozăvia trăită. „Nu mai aveam putere. La Urgențe, mi-au cedat genunchii. Simțeam mirosul de fum înfipt în mine. Voiam doar să scap de el.”
A fost internat la ora 3 dimineața. Acolo, în sfârșit, a putut plânge și a început să încerce să-și pună ordine în gânduri.
„De obicei, când ajungeam la spital, abia așteptam să plec. Dar de data asta, când m-au întrebat dacă vreau acasă… nu am putut. Mi se părea că fug de ceea ce urma să vină.”
Totuși, a decis să înfrunte trauma, vorbind public despre ce s-a întâmplat.
„Sper ca mulți să se implice și să ajute la aflarea adevărului. Vreau ca locuitorii din Wang Fuk Court să primească răspunsuri și dreptate.”
Ştiri video recomandate
