Antena 3 CNN Actualitate Social Cât de fezabil este un TGV între Cluj și Budapesta?

Cât de fezabil este un TGV între Cluj și Budapesta?

Cât de fezabil este un TGV între Cluj și Budapesta?
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
07 Feb 2018   •   16:04

Ideea construirii unei linii feroviare de mare viteză (TGV) între Budapesta și Cluj-Napoca, lansată de ministrul ungar al afacerilor externe, Péter Szijjártó, este considerată mai degrabă o declarație electorală de către specialiștii consultați de PressOne.

Pentru a aprecia fezabilitatea și oportunitatea acestei propuneri, i-am contactat pe fostul președinte Traian Băsescu, pe Dan Marian Costescu, fost director general al Căilor Ferate Române, și pe profesorul universitar Gavril Köllő, care a fost responsabilul grupului de discipline "Căi ferate" la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Dan Marian Costescu, care a fost și ministru al Transporturilor în guvernul Cioloș, s-a arătat sceptic în privința realizării acestui proiect.

"Nu știu ce înseamnă «mare viteză» în concepția lor. À la carte, asta înseamnă peste 250 de kilometri pe oră.

Mie mi se pare genul de declarație care face valuri ca să rezolve o problemă. Poate să mai atenueze imaginea de izolare pe care o are Ungaria în ultimul timp.

O linie de mare viteză e binevenită întotdeauna, dar, repet, trebuie să vedem unde o definim, unde o ancorăm tehnic, pentru că vitezele scad în toată Europa".

 

 

×
Subiecte în articol: Cluj budapesta
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close