Antena 3 CNN Actualitate Social Guvernul vrea să amâne scăderea TVA la 18% pentru 1 ianuarie 2020

Guvernul vrea să amâne scăderea TVA la 18% pentru 1 ianuarie 2020

Guvernul vrea să amâne scăderea TVA la 18% pentru 1 ianuarie 2020
01 Aug 2018   •   19:41

Executivul ia în calcul să amâne scăderea cotei TVA de la 19% la 18%, măsură prevăzută în programul de guvernare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, au declarat surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, o decizie finală privind reducerea cotei TVA de la 1 ianuarie 2019 sau amânarea măsurii pentru 1 ianuarie 2020 va fi luată în Guvern cât mai aproape de sfârşitul acestui an. Executivul vrea să se asigure că nu există riscul ieşirii din ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB, au adăugat sursele guvernamentale.

În programul de guvernare al Cabinetului Viorica Dăncilă, adoptat de Parlament, se arată că „Guvernul va propune modificarea cotei TVA de la 19% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2019”.

Cota standard de TVA s-a micşorat de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, iar de la 1 ianuarie 2017 a scăzut din nou de la 20% la 19%.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: guvern amanare scadere TVA
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close