Spuneți numele a trei companii mari românești. Nu-i așa că vă vine greu să le identificați?
Li se întâmplă și altora, celor de la Forbes de exemplu, care anul trecut nu au mai putut găsi nici măcar o companie românească pentru Top 2.000. Unde sunt ai noștri? Sunt foarte ocupați să facă slalom printre refuzuri de la bănci, dosare de corupție, controale abuzive ale statului, lovituri din partea competiției străine și nenumărate obstacole care le tot apar în cale, doar-doar or abandona cursa.
Aceste eforturi epuizante au făcut deja foarte multe victime, peste 100.000 de firme românești închise, domenii de activitate pe care le-am pierdut definitiv, oameni distruși și o țară dependentă de importuri. A fost un plan? Probabil că nu vom afla niciodată. Dar e cert că în acest ritm patronul român va deveni curând piesă de muzeu.
A lăsat Germania pentru România, pentru a-și vedea visul împlinit. Nu și-a imaginat niciodată ce se va întâmpla
E început de primăvară, iar munca la câmp ar trebui să fie în toți. Acum se seamăna culturile și nu e fermier pe lume care să nu știe că fiecare zi e vitală pentru ceea ce vrea să scoată din pământ. Cu toate acestea într-una dintre cele mai mari ferme agricole românești din Mehedinți, situația e tensionată. Tractoarele cedează rând pe rând, unele au fost trase pe linie moartă, altele cu greu pornesc la a doua cheie și chiar dacă o fac sunt atât de uzate încât nu mai pot fi puse la treabă.
Fermierul Cornel Stroescu e pe jumătate perplex, pe jumătate descurajat. Se uită la utilajele lui și înțelege că e pe cale să piardă nu numai producția de primăvara asta ci și munca lui din ultimii 10 ani.
„Trebuia în 2018 să schimbăm parcul auto, nu am reușit și în 2019 nu cred că vom reuși să-l schimbăm pentru că nu avem finanțare” spune Cornel.
În 2008 când a lăsat în urmă Germania unde pusese pe picioare un business profitabil în industria auto a avut un vis: să se întoarcă acasă în Mehedinți să investească în agricultură și să demonstreze că dacă vrei, se poate și la noi. Avea entuziasm și un munte de patriotism. „Aici m-am născut, cât am stat în Germania, aproape 15 ani eu mă legitimam cu buletin românesc. Am simți că e un business care trebuie dezvoltat. În agricultură ai și satisfacție, faptul că produci pâinea nu numai pentru tine ci și pentru ceilalți cetățeni. Am simțit că asta trebuia să fac”.
Ce nu știa el însă e că acasă nu-l aștepta chiar toată lumea cu brațele deschise și că de când plecase țara lui se transformase radical. Afaceristul român devenise o specie pe cale de dispariție. În acest malaxor au fost tocate peste 100.000 de firme românești. Unii s-au întrebat dacă nu cumva e un plan gândit undeva. Alții au pus totul pe seama statului care nu și-a susținut proprii antreprenori. Un lucru e sigur: business-ul românesc a ieșit rușinat din topul marilor companii de succes.
Românii nu mai contează
„În topul de anul trecut făcut de Forbes există șase companii poloneze, două companii maghiare, o companie din Slovacia și nu mai există nicio companie românească” declară dr. Petrișor Peiu, profesor la Universitatea Politehnică București.
Întâmplător sau nu, în locul rămas liber au răsărit imediat companii străine, care dictează și piața și regulile. Din păcate, regulile sunt făcute doar în interesul lor. Venite de peste tot din lume, aceste firme învârt peste jumătate din cifra de afaceri realizată la noi, beneficiind de forță de muncă ieftină, pe baza unor legi dictate chiar de ele, taxe mici și de reprezentanți ai statului dispuși să le dea tot ce poftesc.
„În România a existat o agenție de promovare a investițiilor străine, cu oameni plătiți de Guvern care pentru orice străin care venea și spunea că vrea să facă un business în România, îl lua îl ducea la instituții, îi prezenta terenuri, oameni, instituții, îi dădea un acces mai facil, pe când de români nu se ocupa nimeni.” povestește profesorul Peiu.
E concluzia tristă la care a ajuns și Cornel Stroescu. După 10 ani de muncă și chin, entuziasmul i-a dispărut. Nici astăzi nu înțelege cum a fost posibil ca într-un an, toate companiile străine cu care lucra să încerce să îl elimine de pe piață.
„Nu mai știam ce să înțeleg, dacă totul era orchestrat sau a fost o pură coincidență” se întreabă Cornel.
Înșelat de austrieci și de firma de asigurări
Coincidențele au început în 2014 când reușise să achiziționeze vreo 2.000 de hectare de teren agricol, devenind unul dintre fermierii cu cea mai mare suprafață arabilă din Mehedinți. Avea zeci de angajați, producții considerabile și un contract bănos cu unul dintre cei mai mari traderi de cereale din lume. O companie americană de la care Cornel se angajase să cumpere semințe și îngrășăminte și apoi să îi vândă tot ei, miile de tone de cereale produse. Ca să țină pasul cu angajamentele, fermierul avea nevoie de utilaje. A încercat să ia la bancă un credit, dar banca, străină, nici nu a vrut să audă. A vrut apoi să caute o companie autohtonă care produce echipamente agricole, dar și-a dat seama că puținele rămase pe piață, sunt la fel de hăituite ca și el. A găsit în final în România reprezentanța unei firme austriece care oferea aparate la calitate de vest și prețuri de est. Firma austriacă a zis că îi furnizează utilajele, dar numai după ce fermierul semnează o garanție bancară de 90.000 euro și achită un avans. De 15.000 de euro. Zis și făcut. Entuziasmați, Cornel și angajații săi s-au grăbit să testeze utilaje trimise de austrieci, dar surpriză: semănătoarea cea nouă nu dădea semne de viață.
„Când ne-am uitat mai atent, de fapt era uzată” povestește Cornel. Și-au pus atunci speranța în al doilea utilaj, dar ghinion și aici. La fel s-a întâmplat și cu al treilea utilaj - culegătorul de porumb: era piesă de muzeu.
Utilajele nici nu aveau cum să funcționeze, a descoperit curând Cornel Stroescu: erau doar niște vechituri cosmetizate și vândute la preț de echipamente noi. În zadar a făcut adrese peste adrese la austrieci, semnalând problemele și cerându-și banii înapoi. Firma a dispărut și odată cu ea și avansul de 15 mii de euro și garanțiile bancare în valoare de 90 de mii de euro. Curând, s-a mai trezit și dat în judecata de banca din Austria, care creditase furnizorul străin.
„Noi, efectiv, acum, trebuie sa plătim pe de o parte utilajele ca și noi, ca și cum ar fi fost funcționale, dar, mai mult, și avansul care l-am plătit deja. I-am dat în judecată . Am început un proces împotriva lor. Împotriva cui? Ei nu mai există. Au mers în Austria la o banca, au luat credit, și, iată, fermierii romani trebuie sa plătească încă o data. Cred ca în ziua următoare, nu mai era in libertate patronul firmei respective, dacă se întâmpla în Vest, in Germania, in Franța, în Italia si asa mai departe. Vedem ce se întâmplă: la noi vin străinii și ne păcălesc, pentru ca știu foarte sigur, pot face profit prin înșelăciune. Înșelând pe cine? Fermierii romani, care vedem cat de greu ne e” povestește cu amărăciune Cornel.
Astăzi, parcul de utilaj agricol din ferma lui Cornel Stroescu arata ca un cimitir de fiare vechi.
Și nu e singurul păcalit de firma austriacă. In palmaresul înșelăciunilor ei intra multi alți fermieri romani, plus statul roman pe care l-ar fi păcalit cu trei milioane de lei. România cu teapa, austriecii cu fuga, caci pana azi n-au fost nici găsiți, nici pedepsiți. Nici în Romania, dar nici în Austria.
Pățaniile lui Cornel Stroescu nu s-au oprit însă aici. Din cauza tepei primite, Cornel Stroescu s-a trezit ca, pur și simplu, nu are cu ce sa mai lucreze pământul și e în pericol sa nu poată respecta contractul încheiat cu intermediarul american. Și ca situația sa fie și mai complicata, culturile lui de primăvară și cele de toamna au fost distruse de fenomene meteo extreme.
În toamnă, singura soluție ii rămăsese deci sa încaseze despăgubirile de la firma lui de asigurări, tot o societate străină.
„Si-a trimis reprezentantul sa evalueze pagubele și, bineînțeles, a făcut niște fotografii din niște unghiuri care si le-a dorit el și care a văzut ca ii convin si zice: o sa ma întorc mâine. Si, semnați-ne și noua ordinele de deplasare” spune Cornel. Dar, angajatul firmei de asigurări n-a mai apărut. Disperat, Cornel Stroescu a sunat la sediul companiei din București și a fost uluit sa audă răspunsul de la celalalt capăt al firului:
„Domnul Stroescu, pai, dvs. ați semnat documentul care stabilea gradul de calamitate. Nu se poate, eu am semnat doar niște ordine de deplasare. Atât, nu altceva. Și ca sa evaluezi pagubele la suprafata care o aveam eu, nu puteai sa faci în jumătate de ora” relatează fermierul.
Practic, firma de asigurări a încercat pur și simplu sa-l păcălească, pentru a nu-l despăgubi. S-a dovedit ulterior ca angajatul ei ii strecurase lui Cornel Stroescu, pe lângă ordinele de deplasare, si un proces verbal, din care reiesea ca, vezi Doamne, culturile lui nu erau afectate decât în proporție de 5 la suta, adică infim, si prin urmare, potrivit contractului, nu putea avea nicio pretenție la bani.
Si, la scurt timp după șmecheria asiguratorului, Cornel Stroescu s-a trezit și executat de intermediarul american, care ii cerea o despăgubire uriașă pentru faptul ca nu își primise cerealele.Degeaba a încercat sa ia legătura cu firma americana: nu i-a răspuns nimeni la solicitări. Curând a înțeles și de ce: în timp ce el se zbătea sa se salveze, compania in cauza facuse pasul urmator si se pregatea sa-i elimine complet de pe piata nu numai pe omul de afaceri Cornel Stroescu, ci si pe multi alti fermieri romani care fusesera afectati de aceleasi probleme.
Afaceri de milioane de euro năruite, sănătatea distrusă de lupta cu ”sistemul”
În 2003, Nela Secara s-a intors din Italia unde emigrase de frica regimului comunist si a pus bazele mai multor businessuri in diferite domenii. Prima afacere care a dat roade a fost o fabrica de genti de lux.
”Am lucrat pentru multe firme consacrate Gucci, Prada, Nannini, Max Mara, Alviero Martini, Abro. Aveam genti impletite care erau 700, 1000 si de euro. Toate modelele de lux ale lor erau facute de noi”
”Vreau sa va spun ca ministrii acestei tari au avut toti facute servicii de birou facute de mine, de firma mea, cu inscriptia fiecaruia, cu initialele fiecaruia. Inclusiv domnul Basescu. Si au fost inscriptionate toate cu placute din aur, scria TB. Traian Basescu. Toata lumea a fost cu initialele frumos in coltul din dreapta jos” povesteste Nela Secară.
Vazand ca afacerea ii merge din plin, Nela Secara si sotul ei s-au extins, incepand un business in industria alimentara si constructia unui hotel de lux, la Baile Felix, in speranta ca vor pune Romania pe harta turismului balnear international. Anul 2012 i-a prins in plin avant si eforturile lor pareau sa capete contur. Totul s-a sfarsit insa intr-o zi oarecare de toamna, cand viata familiei Secara, asa cum o stiau, avea sa se schimbe radical si pentru totdeauna.
”In 21 noiembrie 2012, in ziua aceea a inceput calvarul pentru mine. Eu eram sus in birou, au venit aici cu mascatii, au intrat si au intrat jos in sectie, oamenii s-au speriat, o intrebat unde sunt, o zis ca sus in birou, or venit sus in birou, au intrat inauntru cu mascatii, suntem de la politie, s-au legitimat, au zis avem mandat de perchezitii. Cateva ore mai tarziu, era acuzata de evaziune fiscala si arestata” rememorează Nela Secară.
A doua zi, dimineata, Nela Secara a fost eliberata, pentru ca se comisese un abuz: grabiti s-o termine, procurorii incalcasera niste proceduri. Dar s-au razbunat din plin: pe banda rulanta au inceput sa curga, de nicaieri si in baza unor denunturi suspecte, dosare penale peste dosare penale. Femeia de afaceri a ajuns din nou in arest.
Calvarul a continuat pana femeia și-a pierdut nu doar afacerile, ci si sanatatea, in lupta cu acest sistem.
Consecintele sunt ingrozitoare. România își pierde, pe lângă forța de muncă, și antreprenorii.
