Pe ce dă CNAIR 10 milioane de euro

23 Feb 2017   •   19:40
Pe ce dă CNAIR 10 milioane de euro Foto: Agerpres

Autostrada Bucureşti-Ploieşti este cunoscută pentru lipsa toaletelor. Cei care au nevoie urgentă sunt nevoiţi să aştepte preţ de 56 de kilometri.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că pentru data de 01.03.2017 a fost emis Ordinul de Începere al Lucrărilor pentru "Proiectare și execuție Parcări de Scurtă Durată și Spații de Servicii pe Autostrada București - Brașov, Secțiunea București - Ploiești" semnat cu Asocierea S.C. Good Prod S.R.L.-S.C. Axia S.R.L. - Transproiect 2001 S.A, scrie evz.ro.

Obiectivul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și remedierea oricăror defecțiuni în perioada de garanție a următoarelor parcări și spații de servicii din cadrul Autostrăzii București - Ploiești, în prezent fiind executate până la nivel de strat de formă din balast.

Valoarea contractului este de 35.070.840,37 lei fara TVA, adică aproximativ 10 milioane de euro, și are o durată de 6 luni de la data de începere, din care 2 luni perioada de proiectare și 4 luni perioada de execuție.

 

x close