Antena 3 CNN Actualitate Social Pensii 2019. Pensiile aleșilor locali, adoptate prin OUG

Pensii 2019. Pensiile aleșilor locali, adoptate prin OUG

<1 minut de citit Publicat la 10:04 11 Iun 2019 Modificat la 10:04 11 Iun 2019
Pensii 2019. Pensiile aleșilor locali, adoptate prin OUG

Pensii 2019. Pensiile speciale pentru aleşii locali ar urma să ne coste 150 de milioane de lei din bugetul statului, susţine Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 

Pensii 2019. Denumite indemnizaţii pentru limită de vârstă, pensiile speciale pentru primari şi viceprimari, incluse în Codul Administrativ, ar urma să fie adoptate prin ordonanţă de urgenţă, după ce legea adoptată de Parlament a picat la Curtea Constituţională.

Pensii 2019. Ministrul Dezvoltării, Vasile Suciu, a pledat luni pentru adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a Codului Administrativ. El prevede, printre altele, pensiile speciale pentru primari şi viceprimari, dar şi organizarea unui concurs naţional ca metodă de recrutare a funcţionarilor publici. În plus, consilierii locali care au mai mult de trei absenţe nemotivate de la şedinţele de consiliu ar urma să îţi piardă mandatul. 

Pensii 2019.  Primarul din Timiş a precizat că în Germania există o formă de compensare, inclusiv după mandat, pentru aleşi. Timp de doi ani primesc sprijin finanaciar până îşi găsesc un loc de muncă sau ies la pensie.

×
x close