×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Povestea copiilor sedați din centrele de plasament O enigmă pentru medici și politicieni

de Ina Maria Stoica   •   12 Iun 2019   •   11:20
Povestea copiilor sedați din centrele de plasament O enigmă pentru medici și politicieni 1069
Foto: Pixabay.com

Copiii nimănui, copiii pentru care ziua de mâine devine mai mult o povoră pe umeri, decât o speranță. Aceștia sunt copiii centrelor de plasament.

De-a lungul timpului a devenit o practică pentru copiii din centrele de tratament să fie tratați cu medicamente neuroleptice.

Căci dacă înainte aceștia erau supuși unei torturi fizice, aceasta a fost înlocuintă cu o tortură mentală, tortura medicamentelor.

Sute de copii din centrele de plasament din România se găsesc în neputință, primați de dreptul de a alege, iar copilăria normală pe care o văd la alți copii de vârsta lor, cu jucării, prinți și prințese,  se transformă într-o corvoadă chimică, o neputință a ființei, o pată pe care cu greutate o mai pot șterge.

Singurătatea, depresia,angoasele, lipsa de afecțiune sunt lucrurile care îi duc în derivă, iar amintirea copilăriei se transformă pe nepusă masă într-un lucru pe care aceștia vor să-l uite.

Un prag în care DA sau NU nu există, ci doar obligația de a fi supus, cuminte și obedient.

Andreea este unul dintre copii care a fost victima acestui sistem,  tratată cu neuroleptice de cele mai multe ori și trimisă la neuropsihiatrie infantilă de fiecare dată când nu se supunea cedrelor din centru, de fiecare dată când îndrăznea să spună nu, în loc da. Ea e unul dintre copiii care a reușit să scape de violența fizică, în schimb,  primea un cocktail de medicamente care treptat o făceau prizonieră în propria minte, prizonieră a neputinței și a  efortul zadarnic de a scăpa din cămașa de forță chimică.

Timp de doi ani, când avea doar 15 ani Andreea a fost instituționaliză într-un centru de plasament din județul Buzău, unde adolescența mult așteptată  i s-a transformat doar într-un vis consumat între patru pereți.

”Eram 30 de copii, dintre care 20 eram supuși tratamentului”

„Acum e mai rău. Au pus și gratii și sus și jos la ferestre, porți de fier. Nu aveam voie cu telefoane sau când aveam voie foarte rar, nu trebuiau să aibă cameră ca sa nu putem filma. Am stat aproape 2 ani, la 17 ani am plecat de acolo. Erai monitorizat 24 din 24, școala fiind aproape, dacă lipseai o oră în plus, veneau după tine, te închideau și erai pedepsit trei zile”, mi-a povestit Andreea, retrăind amintirile care i-au furat adolescența.

„Am avut un șoc când am ajuns acolo. Era gălăgie, voiam să învăț, dar nu puteam. Eu am fost norocoasă, am luat bătaie o singură dată. Însă, pedeapsa era neuropsiahiatria infantilă.  Stăteam acolo trei săptămâni, o lună, în funcție de lucrul pe care îl făceam.  O dată când am fost trimisă acolo, în aceeași zi m-au adus înapoi la centru. Doctorul m-a înțeles și a văzut că nu era nici un motiv plauzibil pentru a fi internată la neuropsihiatrie infantilă”, sunt cuvintele care nasc în copilă din nou fiorii de atunci.

Romparkin, rispen, levo sunt câteva dintre medicamentele care au pus stăpânire pe psihicul Andreei.

„Levo m-a distrus. Eram o legumă, primeam de două ori zi. La prânz și seara. Nici la școală nu mai reușeam să merg. Mama s-a luptat mult cu ei să mă ia de acolo, însă, nu îndeplinea condițiile. Ulterior a pierdut și casa. Nu avea un serviciu. Apoi s-a îmbolnăvit. Tot ce aveam nevoie era liniștea”.

Optismismul, puterea, lupta,  pentru libertate au transformat-o pe Andreea într-o luptătoare. Acum are 20  de ani, însă  își amintește de acei doi ani ca o rană deschisă, o rană care se deschide și pare că nu are putere de vindecare de fiecare dată când trece prin fața centrului de plasament, acolo unde tânăra s-a luptat cu sistem prăpăstios, usturător care găsea întotdeauna drept soluție medicamentul.

„Sunt un om normal acum în societate. Sunt norocoasă față de ceilalți copii”

„Mulți care au ieșit din sistem au ajuns pe străzi, consumă droguri, multe fete au ajuns să fie duse de rețele de proxeneți în afara țării după ce au ieșit din sistem. M-am autoeducat. Doi dintre copii au încercat să se sinucidă, au sărit pe geam. A venit poliția, au pornit o anchetă, însă toată lumea s-a acoperit.  Noi eram egal cu zero, nu aveam nici un cuvânt de spus”, sunt amintirile tinerei care încearcă să-și trăiască viața ca un om normal cu prețul amintirii, cu gândul că alte sute de copii trăiesc ceea ce pentru ea în timp a rămas o cicatrice deschisă.

Renumitul medic psihiatrul Gabriel Diaconu a povestit care sunt efectele negative ale medicației pe termen mediu și lung în ceea ce privește tratamentul neuroleptic, dar și care este miezul care ar trebui să conducă către o rezolvare, către o soluție, și nu numai către o perspectivă retorică.

„De-a lungul timpului, statul a operat mai multe modificări în legislație, respectiv în protocoalele de tratament în ceea ce privește populațiile speciale. Atitudinea formală a medicilor psihiatrii și a statului în acest caz ceste că populația aflată în centre de plasament este o populație vulnerabilă din punct de vedere psihiatric și într-o bună măsură acești copii și adolescenți din centrele de plasament spre deosebire de cei care sunt dați în asistență maternală sau adoptați au probleme  în dezvoltarea lor psihologică și anume, tulburare reactivă de atașament, tulburări de conduită etc. Aceasta este poziția oficială. Iar medicii respectă ghidurile de bună practic, care spun că anumite medicamente contribuie într-o manieră pozitivă la conduita persoanei”, a explicat specialistul Gabriel Diaconu.

„În ceea ce mă privește este că într-o bună măsură aceste diagnostice sunt retropoziționate. În prezența unor confruntări, conflicte care apar în astfel de centre fără o documentare psihologică într-o bună măsură și fără să fie nuanțat cazul respectiv, medicamentele sunt folosite ca o formă de convenție chimică. Situația din centrele de plasament  a fost monitorizată de varii ONG-uri. Atitudinea personalul medical față de populațiile speciale nu este neutră. Tinde să fie subiectivă”, a adăugat medicul.

 „Un lucru dacă nu se explică este abuziv”

„Pe o parte ai o bază de date de dovezi care arată că din punct de vedere al evitării sistemului de corecție penal medicamentația are un efect benefic. Știm că medicamentația prin natura specifică a medicamentului respectiv reduce agresivitatea, impulsivitatea și drept urmare ai putea argumenta că ține adolescentul, copilul sau viitorul adult de parte de bucluc.Pe de altă parte, ai o altă bază de dovezi care spune că beneficiul este cumpărat cu un preț destul de scump și nu este suficient explicat pacientului, ar cu atât mai mult când la vârsta aceasta informarea nu se face cu consimțământul persoanei sau al tutorelui legal sau îngrijitoarei. Prețul scump este că pe termen lung la aceste persoane observi o tocire cognitivă. O dizabilitate progresivă de a înmagazina informații noi, probleme cronice de concentrare sau memorare și inclusiv modificări morfologice ale subtanței cerebrale”, a explicat medicul.

„Sunt studii care sunt publicate și arată fără echivoc că neurolepticele  de primă generație, dar și de generația a doua, produc modificări de structură la nivelul lobilor frontali, la nivelul lobilor temporali, la niveul arilor asocaetative, iar prețul cumințeniei este plătit în funcționare cerebrală globală. Este un lucru care nu li se explică pacienților, este un lucru care nu li se explică îngrijitoarelor din centrele de plasament, un lucru care dacă nu se explică este abuziv”, argumentează Gabriel Diaconu.

„Potrivit legilor în vigoare, legea 95, legea 487, legea 46, toate aceste legii și inclusiv articolul din Constituție concură cu privire la faptul că persoana care ia medicamente trebuie să fie informată și inclusiv la populația minoră între 14 și 16 ani deja are voie să refuze”, a subliniat acesta.

Defectul de sistem, lipsa de personal, aglomerațiile din centrele de plasament, sunt piedicile  pe care medicii ce îi au în grijă pe acești copii le invocă de cele mai multe ori, însă pasivitatea, tăcerea, acceptarea nu fac decât să însumeze faptul că respectivul medic contribuie prin liberă decizie în soarta acestor copii. Copiii nimănui, copiii care trăiesc ziua de mâine cu disperare, frică și neputință, iar pentru care viața de adult devine o povară.

”Medicul ca să poată supraviețui în practica lui și ca să își poată face meserie își induce anumite pseudoadevăruri de care se agață și care îl fac pe acel medic să fie opac la alte puncte de vedere  și chiar când va începe să admită pus în fața unor dovezi irefutabile că a contribuit la aceste forme de abuz, medicul va invoca defectul de sistem, va externaliza vina și va spune că sistemul este de  de vină,  că noi suntem de fapt victime, voi ne atacați pe noi, voi sunteți cei care în loc să ne prețuiți mai mult ne holiți, România este de vină, dar ATENȚIE, contribuția prin pasivitate, tăcere, obediență și prescripție medicală a medicului este prin liberă decizie”, a reiterat Gabriel Diaconu.

În ceea ce privește ONG-urile acreditate pentru centrele de plasament, medicul a precizat că Ministerul Sănătății este cel care a ridicat acreditarea unui ONG.

„Ministrul Sănătății a ridicat acreditarea unui ONG care acționa ca un arbitru, ca un cenzor extern, ca un auditor care reacționa la ce se întâmplă în centrele de plasament. Lucrul acesta se numește cenzură. Ministrul Sorina Pintea de când este în mandat nu o singură dată, a procedat la o cenzură directă și prin ordin de ministru și prin declarații publice a actorilor din sănătate. Spre exemplu, a interzis accesul presei cu camera ascunsă în spitalele României. Ministrul Sănătății a cenzurat libera expresie și a îngrădit accesul presei în sistemul public de sănătate care include și centrele de plasament”, spune Gabriel Diaconu.

Potrivit datelor comunicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, la solicitarea CRJ, aproximativ un număr de 6.000 de copii din centrele de plasament  au primit medicamente neuroleptice dintr-un total de 9.000 de copii în anul 2018, iar un sfert dintre ei au fost internați într-un spital de psihiatrie cel puțin o dată, în același an.

Potrivit Centrului de Resurse Juridice, personalul din centrele de plasament folosește medicamentele ca „substitut al nevoii de afecțiune a copiilor”. 

„Medicii pedopsihiatri au prescris medicaţie psihotropă în cote alarmante copiilor din sistemul de protecţie specială şi, de cele mai multe ori, la cererea îngrijitorilor acestora şi nu a reprezentantului lor legal. Astfel, datele puse la dispoziţie de ANPDCA, la cererea CRJ, ne indică un număr de aproximativ 6.000 de beneficiari ai sistemului de protecţie specială cărora le-au fost administrate neuroleptice, din totalul de 9.000 diagnosticaţi în anul 2018. De asemenea, aproape un sfert dintre ei au fost internaţi într-un spital de psihiatrie din România în acelaşi an. Aproape 400 au fost internaţi de mai mult de trei ori la psihiatrie în acelaşi an, iar dintre aceştia, 150 au fost spitalizaţi pentru mai mult de o lună. Cifrele acestea, dar şi rapoartele publicate de CRJ în ultimii 16 ani, ne indică faptul că medicaţia este utilizată pentru a controla stările şi comportamentul copiilor şi mai puţin pentru a trata sănătatea lor mintală. Cu alte cuvinte, medicația psihiatrică este folosită ca substitut al nevoii de afecțiune a copiilor din sistemul de protecție specială, dar și ca metodă de pedeapsă a acestora”, a arătat CRJ, într-o scrisoare deschisă, trimisă ministrului Sănătății, Autorității pentru Protecția Copilului, Colegiului Medicilor, Colegiului Asistenților Sociali.

Sursă foto: CRJ.RO

 


credite ipotecare VreauCredit.ro

Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
sati