Antena 3 CNN Actualitate Social Radu Mazăre ar putea fi arestat în lipsă

Radu Mazăre ar putea fi arestat în lipsă

Radu Mazăre ar putea fi arestat în lipsă
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
03 Ian 2018   •   09:53

Radu Mazăre ar putea fi arestat în lipsă, dacă judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) vor decide, odată cu terminarea vacanţei de iarnă, să analizeze situaţia fostului primar al Constanţei înainte de 23 ianuarie, dată la care acesta avea primul termen în dosarul în care avea constituit control judiciar. Mazăre este judecat în patru dosare, din care două la ICCJ.

Poliţiştii constănţeni au sesizat pe 30 decembrie 2017 magistraţii Curţii Supreme cu privire la plecarea lui Radu Mazăre din România. 

Judecătorii ar putea decide miercuri dacă iau în discuţie situaţia fostului lider PSD şi să dispună arestarea acestuia în lipsă, chiar dacă mai sunt aproape trei săptămâni până la data în care avea stabilită înfăţişarea în faţa instanţei. Mazăre avea instituit în acest dosar controlul judiciar, însă fără interdicţia de a părăsi ţara. Fostul edil este judecat aici pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată, după ce ar fi luat mită, în 2007, pentru emiterea autorizaţiilor de construcţie pentru două mall-uri. Radu Mazăre a fugit din România în prima zi de Crăciun, cu o cursă aeriană pe care a luat-o de pe Aeroportul “Henri Coandă”, cu destinaţia Paris. 

Pe 30 decembrie, ziua în care trebuia să se prezinte pentru a semna graficul de prezenţă la sediul poliţiei judeţene Constanţa, Mazăre a anunţat autorităţilor că se află în Madagascar unde cere azil politic, informează jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: mazare arest dosar ICCJ
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close