Antena 3 CNN Actualitate Social Radu Mazăre, zi de naștere fără tort sau prăjituri. Cadoul pe care l-a primit din partea familiei

Radu Mazăre, zi de naștere fără tort sau prăjituri. Cadoul pe care l-a primit din partea familiei

Radu Mazăre, zi de naștere fără tort sau prăjituri. Cadoul pe care l-a primit din partea familiei
Sursa foto: Foto: Agerpres
05 Iul 2019   •   16:06

Radu Mazăre a fost vizitat de familie de ziua lui, la Penitenciarul Rahova. 

Radu Mazăre a primit, de ziua lui, două cărți, între care una despre yoga pe care chiar el a cerut-o, a spus familia sa la ieșire din Penitenciarul Rahova, unde s-a prezentat, vineri, pentru a sărbători aniversarea fostului edil, care împlinește 51 de ani. Prăjiturile nu au fost permise.

„I-a adus Răducu o carte cadou, de yoga. El a cerut o carte de yoga. O cunoștință i-a mai trimis o carte. Nici nu se poate aduce altceva. Singurele cadouri au fost două cărți. Așa cum am intuit, prăjiturile au rămas aici. (prăjiturile sunt pe lista alimentelor interziste, n.r.) (...) Nu am stat într-o incăpere specială, ci am stat unde stau toți deținuții care sunt vizitați și au dreptul să primească vizită fără geam între ei și vizitatori. (...) În acel loc va fi și cununia. Ceea ce e ok”, a declarat Mihai Mazăre.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close