Antena 3 CNN Actualitate Social Un pensionar i-a luat locul lui Dragnea în Parlament

Un pensionar i-a luat locul lui Dragnea în Parlament

<1 minut de citit Publicat la 14:05 05 Iun 2019 Modificat la 14:05 05 Iun 2019
Un pensionar i-a luat locul lui Dragnea în Parlament

Pensionarul Petre Cioabă, care i-a luat locul de deputat al lui Liviu Dragnea, a depus jurământul în plenul Camerei Deputaţilor. Vizibil emoţionat, Petre Cioabă a depus jurământul de credinţă, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de înschisoare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. Petre Cioabă are 72 de ani este și președintele organziației de pensionari a PSD Teleorman.

S-au înregistrat 243 de voturi "pentru" şi o abţinere.

Comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru ca Petre Cioabă să ocupe mandatul de deputat. 

Conform regulamentului Camerei, locul vacant de deputat este ocupat de supleantul imediat următor pe lista de candidaţi, iar Petre Cioabă ocupa acest loc în Circumscripţia electorală 36 Teleorman. 

După validare, Petre Cioabă a depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor. 

În 29 mai, plenul a adoptat proiectele de hotărâre privind vacantarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea şi a postului de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

×
Parteneri
x close