Antena 3 CNN Actualitate ŞOFER la Judecătorie, stăpân peste dosare: schimba componenţa completelor de judecată, modifica termene şi trimitea citaţii

ŞOFER la Judecătorie, stăpân peste dosare: schimba componenţa completelor de judecată, modifica termene şi trimitea citaţii

ŞOFER la Judecătorie, stăpân peste dosare: schimba componenţa completelor de judecată, modifica termene şi trimitea citaţii
Sursa foto: Foto: tribunetalk.com
de M.Z.    |    15 Aug 2014   •   07:23

Un şofer făcea legea în Judecătoria din Câmpulung Muscel. Mai exact, modifica termene de judecată, trimitea citaţii şi schimba componenţa completelor de judecată, pentru că avea acces la sistemul informatizat de evidenţă a dosarelor. 

 
Omul nu s-a jucat o dată sau de două ori cu dosarele, ci de cel puţin de 1300 de ori, arată un raport al inspecţiei judiciare a CSM.
 
Neregulile au ieşit la iveală în urma unui control făcut de Inspecţia judiciară în luna aprilie. Din verificări, a reieşit că şoferul judecătoriei Câmpulung Muscel avea acces nelimitat la sistemul informatizat de evidenţă a dosarelor. 
 
"Din verificările efectuate prin sondaj cu privire la aceste accesări şi din raportul întocmit de compartimentul informatică al Tribunalului Argeş, rezultă că domnul Balea Dan-Dumitru efectua în sistemul ECRIS operaţiuni care erau de competenţa grefierilor, arhivari sau registratori, deşi nu avea delegate asemenea atribuţii", se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
 
Astfel, şoferul ar fi adăugat şi modificat termene de judecată, ar fi făcut modificări ale componenţei completelor de judecată, modificări ale menţiunilor referitoare la documentele din dosar sau ar fi emis citaţii sau comunicări ale hotărârilor judecătoreşti. 
 
Colegii şoferului grefier neagă acuzaţiile şi spun că acesta doar ar fi ajutat magistraţii şi grefierii cu informaţii din arhivă.
 
Luat la întrebări, bărbatul s-a ferit să vorbească. 
 
Ancheta Inspecţiei Judiciare nu s-a încheiat, dar specialiştii vor să afle acum dacă şoferul a furat parola vreunui grefier sau judecător ori a fost delegat de cineva să facă aceste operaţii în sistemul informatizat de evidenţă a dosarelor.

×
Subiecte în articol: sofer
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close