Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu, la Antena 3: Am câştigat alegerile, nu demisionez

Sorin Grindeanu, la Antena 3: Am câştigat alegerile, nu demisionez

Sorin Grindeanu, la Antena 3: Am câştigat alegerile, nu demisionez
05 Feb 2017   •   19:40

Premierul Sorin Grindeanu a spus, în emisiunea ''Punctul de Întâlnire'' de la Antena 3, care au fost motivele pentru care a decis să retragă ordonanţa de modificare a Codurilor Penale.

''Am analizat în toate aceste zile argumentele pro-ordonanţă, care au fost foarte multe, argumente care majoritatea dintre ele se susţin în continuare, şi ce a spus şi cealaltă parte, fie că vorbim de adversari politici, de instituţii sau, foarte important în aceste zile, de reacţia pe care am văzut că a stârnit această ordonanţă. Am zis să facem primul pas către detensionarea acestei situaţii şi l-am făcut'', a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a explicat ce a vrut să spună când a afirmat că ministul Justiţiei, Florin Iordache ''îşi asumă răspunderea pentru ordonanţa care a fost abrogată''.

Sorin Grindeanu a declarat că nu îşi va da demisia, deoarece PSD a câştigat alegerile cu milioane de voturi.

''Modalitatea prin care un guvern poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aş da eu demisia, nu se poate - fiindcă nu mi-o dau. }n acest moment România este împărţită în două. Eu am făcut apel la calm pentru că am câştigat alegerile, noi PSD împreună cu ALDE. Şi am primit mandat din partea cetăţenilor şi milioane de voturi'', a spus premierul.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close