Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent în studioul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3 şi a vorbit despre problema câinilor comunitari din Bucureşti.
„Au existat patru legi. Mai exact, trei legi şi o ordonanţă de urgenţă. Toate se contraziceau între ele. Iar în legea Marinescu scrie foarte clar că orice fel de eutanasie, fără ca respectivul câine să fie bolnav, este considerată infracţiune”, a spus edilul, explicând unul dintre motivele pentru care nu a putut rezolva problema maidanezilor.
„N-am avut lege, n-am avut bani. Ba mai mult, de şapte ori în timpul primului mandat am cerut Consiliului General să-mi aprobe bani. Probele sunt acolo. Am cerut bani pentru a face adăposturi, pentru că nu aveam lege pentru eutanasie, dar aveam lege pentru a putea steriliza câinii. La presiunea ONG-urilor, au apărut două hotărâri ale Consiliului General care stabileau că sunt obligat să-i reteritorializez”, a adăugat Oprescu.
„I-am sterilizat, i-am curăţat, i-am vaccinat şi i-am întors la blocurile de und ei-am luat. ONG-urile au supravegheat acest lucru, ba mai mult, au şi ajutat pentru ca acei câini să ajungă în acele locuri”, a explicat primarul general felul în care câinii au ajuns din nou pe stradă.