Antena 3 CNN Actualitate Ce riscă managerul Spitalului Găeşti după ce a anunţat că vaccinează pe cine doreşte. Reacţia lui Valeriu Gheorghiţă

Ce riscă managerul Spitalului Găeşti după ce a anunţat că vaccinează pe cine doreşte. Reacţia lui Valeriu Gheorghiţă

Managerul spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşică, se poate aştepta la consecinţe după ce a anunţat că în unitatea pe care o conduce orice doritor poate fi vaccinat împotriva coronavirusului.

Ce riscă managerul Spitalului Găeşti după ce a anunţat că vaccinează pe cine doreşte. Reacţia lui Valeriu Gheorghiţă
Sursa foto: Facebook/Laurenţiu Beluşică
de Iulia Gorgorin    |    Adrian Iclozan    |    05 Ian 2021   •   17:10

Beluşică a făcut anunţul în ziua deschiderii centrului de imunizare anti-COVID la spitalul Găeşti din judeţul Dâmboviţa.

"A fost deschis azi şi centrul de vaccinare din spitalul Găești. Administrăm vaccinul anti-COVID oricărei persoane care se prezintă voluntar la centru”, a anunţat Laurenţiu Beluşică pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că refuză să arunce dozele de ser neutilizate şi, prin urmare, a început să vaccineze orice doritor, indiferent de vârstă sau de gradul de risc privind efectele bolii.

"Dintr-un flacon se diluează și se vaccinează cinci persoane și nu este stabil decât șase ore. Dacă se folosește o singură doză la o singură persoană rămân patru doze, care, dacă nu se adminstrează în următoarele cinci-șase ore, se aruncă. Și am zis că vaccinăm. Are prioritate personalul medical și nemedical, angajat în sistemul de sănătate, care este arondat spitalului orășenesc Găești. O doză costă 12 euro, un flacon cu cinci doze costă 60 de euro. Decât să-l arunc și să nu-l fac, mai bine îl fac la altcineva care are nevoie. Dacă nu e nimeni din lista de priorități disponibil care să vrea să se vaccineze, să zicem că nu e nimeni, vaccinez și pe cineva care nu este în această fază, decât să arunc vaccinul. Asta este ideea", a precizat Beluşică la Antena 3.

Decizia lui Beluşică nu respectă procedura primei etape din strategia de vaccinare în care sunt imunizate doar persoane din sistemul sanitar.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful campaniei de vaccinare anti-COVID, a reacţionat, marţi, la iniţiativa lui Beluşică şi a estimat că acesta va fi investigat de Ministerul sănătăţii.

Valeriu Gheorghiţă: "Nu este o tragedie. Local, poate fi vorba de management defectuos"

"Faptul că au fost vaccinate azi (marţi, n.r.) persoane care nu aparţin etapei 1 nu este o tragedie. Important este că au fost vaccinate. Faptul că nu au fost respectate procedurile iar beneficiarii nu au fost persoane din etapa 1 - pentru că etapizarea s-a făcut tocmai pentru echilibra disponibilitatea vaccinului cu persoanele care au cea mai mare nevoie de vaccinare - este un alt aspect, care urmează a fi investigat. Vorbim, din acest punct de vedere, local, de un management defectuos", a comentat dr. Valeriu Gheorghiţă, şeful campaniei de vaccinare anti-coronavirus, situaţia de la Găeşti

El a estimat că situaţia va fi investigată de Ministerul Sănătăţii.

 

×
Subiecte în articol: Valeriu Gheorghiţă spitalul găesti
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close