Antena 3 CNN › Actualitate › Spriritul sărbătorilor cuprinde România. Unde se află cel mai înalt brad de Crăciun din ţară

Spriritul sărbătorilor cuprinde România. Unde se află cel mai înalt brad de Crăciun din ţară

<1 minut de citit Publicat la 07:20 28 Noi 2012 Modificat la 07:20 28 Noi 2012
Spriritul sărbătorilor cuprinde România. Unde se află cel mai înalt brad de Crăciun din ţară
Foto: nature.desktopnexus.com
Cel mai înalt brad de Crăciun din România va fi anul acesta mândria locuitorilor din Baia Mare. Pomul de 33 de metri înălţime a fost tăiat dintr-o pădure aflată la 60 de kilometri de oraş. Bradul a fost amplasat in piaţa centrală iar astăzi va fi montat şi vârful de şase metri.

Bradul uriaş a fost adus tocmai din staţiunea Izvoare, care se află la 60 de kilometri de oraş. După aproape 10 ore, pomul a ajuns în Piaţa Revoluţiei.

Muncitorii s-au chinuit aproape trei ore să fixexe bradul care cântăreşte 7 tone. Locuitorii din Baia Mare sunt încântaţi de bradul lor de Crăciun de anul acesta.

În următoarele zile bradul va fi împodobit, iar pe 1 decembrie acesta va fi aprins odată cu toate instalaţiile, care au fost deja montate pe bulevardele din oraş.




×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close