Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Stadiul lucrărilor la autostrada A0 | Când vom circula pe noua centură din Bucureşti

Stadiul lucrărilor la autostrada A0 | Când vom circula pe noua centură din Bucureşti

Autostrada care ar trebui să înconjoare Capitala ar trebui să fie gata anul acesta. Din cele trei sectoare care însumeaza 51 de kilometri, două sunt în stadii avansate de construcție, iar unul este în întârziere.

de Cristi Popovici    |    19 Ian 2023   •   12:43

Visul şoferilor români de a circula pe o autostradă în jurul Capitalei s-ar putea împlini parţial în acest an pentru că două din cele trei loturi ale inelului sud de pe autostrada A0 sunt în grafic, iar procentul de finalizare al lucrărilor este destul de mare.

Spre exemplu, lotul 1 Glina - Vidra este gata în proporţie de 56,83%, în timp ce lotul 2 Vidra - Bragadiru a ajuns la un nivel de 70,47%. Pe ultima porţiune, între Bragadiru şi Joiţa sunt întârzieri, astfel că stadiul lucrărilor este de doar 25,50%.

Din cei 51 de kilometri cât ar trebui să aibă inelul sud de pe Centura Bucureşti, aproximativ 32 de kilometri ar trebui daţi în folosinţă în acest an, însă spre a doua parte a anului.

Cât despre inelul de nord de pe autostrada A0, lucrurile nu stau bine deloc, având în vedere că există numeroase licitaţii contestate, dar şi proceduri de licitaţii începute.

În ceea ce priveşte actuala şosea de centură, pe care se formează zilnic coloane de maşini, Ministerul Transporturilor are planuri pentru lărgire la două benzi pe sens în partea de sud şi o bucată din partea de nord, însă fără termene precise.

 

×
Subiecte în articol: autostrada A0 Centura Bucureşti
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Zelenski vrea să vină cu propuneri de pace către Rusia
x close