Antena 3 CNN Actualitate Suceava. Doi copii salvaţi de pompieri dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Suceava. Doi copii salvaţi de pompieri dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Suceava. Doi copii salvaţi de pompieri dintr-o casă cuprinsă de flăcări
Sursa foto: Foto: INTACT Images
05 Feb 2012   •   11:33
Doi copii ân vârstă de un an şi cinci ani, din comuna suceveană Stulpicani au fost salvaţi de pompieri dintr-un incendiu care a cuprins casa în care se aflau, conform Mediafax.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a declarat că incendiul a izbucnit în jurul orei 06:00 în gospodăria unui bărbat din satul Gemenea, comuna Stulpicani. Echipajele de pompieri au reuşit să scoată din casă doi copii, în vârstă de un an şi, respectiv, cinci ani.

Pentru stingerea incendiului care a distrus casa au intervenit pompieri din Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. Incendiul a fost lichidat după două ore şi jumătate.

Din primele cercetări, incendiul a fost provocat de scântei provenite din coşul de evacuare al fumului.



×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close