În următoarele două săptămâni vremea va fi extrem de caldă, chiar caniculară în unele zone. Temperaturile maxime vor ajunge, în medie, la 34-35 de grade, iar cele minime la 18 grade Celsius. De mâine şi până duminică, în sudul ţării va fi cel mai cald. Temperaturi, la umbră, de aproape 38 de grade.
În Ardeal şi nordul Moldovei va fi ceva mai răcoare, iar în jumătatea de nord a ţării sunt aşteptate precipitaţii. Vorbim despre ploi torentiale, vijelii si chiar grindină.
De luni, cel puţin teoretic, temperaturile ar trebui să fie cele normale pentru această perioadă: 27 - 33 de grade Celsius. Ploi slabe ar putea să cadă şi în sud.
Însă, de pe 20 iulie se întoarce canicula. În toată această perioadă vom avea ploi puţine, iar cele mai mari şanse de precipitaţii sunt în intervalul 15-17 iulie.
Ştiri video recomandate