Antena 3 CNN Actualitate Suma uriașă strânsă de părinți pentru cadourile profesorilor, de sărbători. Lista a ajuns virală pe Facebook

Suma uriașă strânsă de părinți pentru cadourile profesorilor, de sărbători. Lista a ajuns virală pe Facebook

Părinții elevilor unei școli din Craiova au strâns o sumă de bani record pentru cadourile de Crăciun ale profesorilor. Unele cadre didactice s-au simțit ofensate.

Suma uriașă strânsă de părinți pentru cadourile profesorilor, de sărbători. Lista a ajuns virală pe Facebook
Sursa foto: Getty Images | Facebook / Zeno Daniel Sustac
de Ioana Mircea    |    20 Dec 2022   •   18:30

În perioada sărbătorilor, majoritatea părinților din România obișnuiesc să strângă bani pentru cadourile profesorilor, cu toate că unele cadre didactice nu agreează astfel de gesturi.

Se fac liste cu numele copiilor, iar în dreptul fiecăruia apare suma cu care a contribuit. De cele mai multe ori apar certuri între părinți din cauza sumelor uriașe solicitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Este și cazul unei școli din Craiova unde fiecare elev a contribuit cu 250 de lei pentru cadoul profesorilor. Unii părinți nu au fost de acord cu suma solicitată și s-au gândit să facă publică pe un grup Facebook lista cu sumele date.

"Tabelul a fost trimis către grup de un părinte care nu a fost de acord cu inițiativa celorlați de a contribui cu suma respectivă. Nu a dorit să se expună, a tras un semnal de alarmă despre o practică nepotrivită în instituțiile de învățământ. Grupul nostru și-a asumat publicarea în acest mod!",  este descrierea postării de pe Facebook.

În total s-a strâns suma de 5500 de lei, bani ce vor fi folosiți pentru a cumpăra cadouri mai multor profesori.

"Eu sunt profesor și mă simt jignită. Eu văd un tabel făcut de părinți. Sunt convinsă că părinții au propus strângerea sumelor. Ce treabă avem noi, profesorii, cu prostia unor părinți?", este comentariul unei profesoare la postarea respectivă.

×
Subiecte în articol: Craiova
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close