Antena 3 CNN Actualitate Suspectul în cazul uciderii judecătorului pensionar din Tecuci a fost arestat preventiv

Suspectul în cazul uciderii judecătorului pensionar din Tecuci a fost arestat preventiv

Suspectul în cazul uciderii judecătorului pensionar din Tecuci a fost arestat preventiv
Sursa foto: Foto: INTACT Images
24 Aug 2012   •   18:33

Un bărbat suspectat în cazul uciderii judecătorului pensionar din Tecuci a fost arestat preventiv de magistraţii Tribunalului Galaţi, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Parchetul instanţei supreme, procurorii Tribunalului Galaţi au dispus, în urmă cu două zile, reţinerea lui Gheorghe Istrate, sub acuzaţia de omor. Joi, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
   
Anchetatorii au stabilit că în 18 august, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se afla în locuinţa victimei, B.I., fost judecător, bărbatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu corpuri contondente. Victima a suferit un politraumatism cu fracturi de bază craniană şi viscero-craniană, fracturi costale multiple şi contuzii pulmonare care i-au provocat decesul.
   
Un judecător pensionar în vârstă de 86 de ani, care locuia în Tecuci, a fost găsit mort, luni seară, în locuinţa sa, primele date indicând că acesta a fost ucis, pe corpul său fiind descoperite urme de violenţă.
   
Anchetatorii afirmau că moartea fostului magistrat a fost una violentă, pe corpul bătrânului fiind găsite la autopsie multiple urme de lovituri.
   
Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre ucigaş şi victimă a început în bucătăria locuinţei, unde au fost găsite atât urme de sânge, cât şi proteza dentară a victimei.
   

×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close