Antena 3 CNN Actualitate Tânăr aproape paralizat de droguri, accident și urmărire cu Poliția în Craiova

Tânăr aproape paralizat de droguri, accident și urmărire cu Poliția în Craiova

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:15 02 Aug 2020 Modificat la 10:15 02 Aug 2020
o_1eemt5sca1jnh1609kmf1j8q11ggb.jpg

Totul s-a întâmplat ieri, în Craiova, acolo unde tânărul drogat a ieșit pe străzi, cu o mașină de teren. Pe Calea București, tânărul aproape paralizat din cauza drogurilor consumate a pierdut controlul direcției, iar mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un parapet metalic.

După accident, tânărul s-a dat jos din mașină cu greu, a stat câteva minute nemișcat, timp în care ceilalți șoferi au observat că era drogat și au sunat la numărul unic de urgență 112.

Totuși, după câteva minute, tânărul s-a urcat din nou la volanul mașinii și a plecat, iar ceilalți șoferi nu au intervenit să îl oprească, cu toate că putea provoca o tragedie.

Polițiștii au pornit pe urmele sale și au reușit să îi găsească mașina abandonată. Între timp, șoferul drogat se urcase într-un taxi și încerca să fugă.

Prins de agenți, tânărul a fost dus la spital acolo unde i-au fost recoltat probe biologice.

Potrivit reprezentanților Sindicatului Europol, șoferul consumase amfetamine și methamfetamine. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

×
Etichete: Craiova
x close