Antena 3 CNN Actualitate Tânăra accidentată de diplomatul rus, încă în comă. Leziunile cerebrale sunt serioase, dar neurologic reacţionează bine

Tânăra accidentată de diplomatul rus, încă în comă. Leziunile cerebrale sunt serioase, dar neurologic reacţionează bine

Tânăra accidentată de diplomatul rus, încă în comă. Leziunile cerebrale sunt serioase, dar neurologic reacţionează bine
25 Oct 2012   •   14:13

Tânăra accidentată pe trecerea de pietoni de diplomatul rus este în continuare în comă, leziunile cerebrale sunt serioase, dar neurologic reacţionează bine, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, Florian Bica, citatd e Mediafax.
   
"Starea este staţionară. Respiră singură pe traheostomie (tub în trahee, n.r.). Este în comă, dar neurologic reacţioneză bine, adică mişcă mâinile şi picioarele. Fiind însă în comă, nu vorbeşte şi nu deschide ochii", a spus medicul Florian Bica.
   
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni din Capitală a precizat că leziunile cerebrale sunt staţionare, dar serioase.
   
Deşi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a solicitat autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului implicat în accident, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat, astăzi, că este imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului, şi a anunţat că acesta a părăsit miercuri România.

O tânără de 19 ani a fost lovită, duminică, în jurul orei 16.45, de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse. Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecţia străzilor Camil Ressu şi Ilioara.

În urma accidentului, tânăra a suferit un traumatism cranian sever, fiind internată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close