Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii l-au reţinut pentru şantaj pe bărbatul care a ameninţat că se aruncă cu copilul în braţe de la etajul unui bloc din Capitală

Poliţiştii l-au reţinut pentru şantaj pe bărbatul care a ameninţat că se aruncă cu copilul în braţe de la etajul unui bloc din Capitală

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 19:44 16 Apr 2021 Modificat la 21:07 16 Apr 2021
o_1f3cv7bfcuge12lbmvj1fca1canb.png

UPDATE 19.30:  Bărbatul a fost reţinut pentru şantaj

Bărbatul de 32 de ani care a amenințat că se aruncă cu propriul fiu în braţe de pe un bloc din Sectorul 6 al Capitalei a fost reținut.

Poliția Capitalei precizează că individul a fost reținut pentru 24 de ore pentru șantaj.

Bărbatul a amenințat că se aruncă de la etajul 8, având copilul în vârstă de 4 ani în brațe dar negociatorii poliţiei l-au convins să renunţe la gest.

Copilul a fost preluat în siguranță și se află împreună cu mama sa, fiind evaluat medical.

UPDATE 12.10: Bărbatul a fost convins de oamenii legii să renunțe la gestul extrem

Din primele informații, copilul pe care îl ținea în brațe era chiar fiul lui, în vârstă de doar patru ani. 

Bărbatul tocmai se despărțise de concubina lui, iar femeia dorea ca cel mic să rămână la ea. Motiv pentru care bărbatul s-a încuiat în casă și a amenințat că se aruncă de la geam, cu copilul în brațe. 

”Am venit în calitate de voluntar și s-a ajuns în această situație de la restricții. Normal, și mama și bunicul, și eu, am încercat să vorbim cu el, era pe balcon cu copilul și a spus să nu vadă poliția și să nu vadă pe nimeni. 

Au gestionat foarte bine organele de poliție, s-au retras, a încercat să vorbească mama până au venit negociatorii, exact ceea ce a trebuit, pentru că el a amenințat și a spus că se va arunca, dacă va vedea organele de poliție”, a declarat un martor. 

”Voia să se arunce cu copilul de la balcon pentru că voia și să se împace cu mama copilului, și să stea și cu copilul, voia să fie din nou o familie”, a adăugat acesta. 

Potrivit bunicului, copilul se afla deja de o săptămână la bărbat. 

”El a furat copilul de la mine. A zis că merge să îl plimbe cu mașina!”, a declarat bunicul. 

Comunicatul Poliției

”Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, ce tine un copil în brațe, se află la un etaj superior al unui bloc și amenință că va sări în gol. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști ai Secției 25 Poliție și salvatori din cadrul ISUBIF.

A fost solicitat sprijinul negociatori lor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, care au ajuns la adresă în cel mai scurt timp.

Negociatorii au intrat în dialog cu bărbatul de 32 de ani și l-au determinat să renunțe la gest. Copilul a fost preluat în siguranță și se află împreună cu mama sa în evaluare medicală.

Bărbatul a fost condus la secția de poliție, fiind declanșate cercetări.

Se analizează situația de fapt și de drept, urmând a fi dispuse măsuri legale.

În cadrul acțiunii am beneficiat și de suportul Serviciul Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, se arată în comunicatul Poliției. 

Care este povestea celor doi

Dana Olteanu, în vârstă de 29 de ani și Tibi Beșu, 33 de ani, erau împreună de 11 ani și aveau un băiat de 4 ani și 4 luni. 

În ultima vreme se certaseră și au hotărât să se despartă, copilul rămânând la mama și părinții ei, în județul Teleorman. 

Joia trecuta (8 aprilie) tatăl a mers în Teleorman să ia copilul pe motiv ca îl scoate la plimbare cu mașina. L-a luat și nu s-a mai întors, ci a mers cu copilul la el acasă, în sectorul 6 al Capitalei, de unde a și amenințat că se aruncă.

În aceeași seară, joi, mama a sunat la 112. 112 a anunțat secția de proximitate din București (25) iar a doua zi, vineri, mama s-a dus la secția 25 pentru declarație. Acolo a fost îndrumată către instanță. Cazul s-a judecat la urgență și ieri (joi 15 aprilie) instanța a decis ca tatăl sa-i dea copilul înapoi mamei. Astfel, aflând decizia, tatăl copilului si bunicul copilului (bunic din partea mamei, cel din Teleorman) au stabilit sa se vadă azi. Bunicul a ajuns alături de fiica sa (mama copilului) la bloc și l-au zărit pe bărbat în brațe cu cel mic la etajul 9, amenințând că se aruncă.

Vă reamintim că bărbatul a amenințat că se aruncă de la o fereastră aflată la etajul 9 al unui bloc, cu fiul său în brațe.

Echipe de Poliție, Jandarmi, SMURD, dar și echipe de la SIAS au fost mobilizate la fața locului. De asemenea, un negociator  stat de vorbă cu bărbatul și l-a convins, în cele din urmă, să coboare. 

 

×
Parteneri
x close