Antena 3 CNN Actualitate Timbrul de mediu auto va fi avizat de Guvern marţi, prin ordonanţă de urgenţă

Timbrul de mediu auto va fi avizat de Guvern marţi, prin ordonanţă de urgenţă

Timbrul de mediu auto va fi avizat de Guvern marţi, prin ordonanţă de urgenţă
Sursa foto: Foto: zoopedup.com
13 Feb 2013   •   18:46

Timbrul de mediu perceput la înmatricularea maşinilor va fi avizat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare, programată pentru marţi, prin ordonanţă de urgenţă şi nu printr-un proiect de lege, urmând să fie aplicat imediat cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, a anunţat premierul Ponta, informează Mediafax.

"Era propus ca proiect de lege, dar opinia ministrului, a celorlalţi şi a mea este că e o situaţie în care trebuie să avem certitudine, şi atunci, probabil că săptămâna viitoare, din proiect de lege va fi ordonanţă de urgenţă", a spus Ponta.
   
El a adăugat că, pentru prima dată, vor exista prime acordate de stat persoanelor care înmatriculează maşini electrice sau total nepoluante.
   
La sfârşitul anului 2010, Mediafax a prezentat un document din care rezulta că Guvernul va introduce un pachet de stimulente financiare pentru încurajarea achiziţiilor de maşini electrice, destinate atât cumpărătorilor, prin acordarea unei "prime ecologice", cât şi producătorilor, prin deducerea cheltuielilor din impozitul pe profit sau acordarea de ajutoare de stat.
   
Ulterior, Guvernul a aprobat, în aprilie 2011, o ordonanţă de urgenţă prin care persoanele fizice sau juridice primesc o subvenţie de 20% din preţ la cumpărarea unui automobil electric, dar nu mai mult de 3.700 euro, respectiv de 10% din preţ, dar nu mai mult de 1.800 euro pentru un automobil hibrid.
   
Guvernul Ponta a anunţat recent că definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.
   
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.
   
Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
   
Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

CUM procedezi şi CÂT te costă să afli emisiile de CO2 ale maşinii, pentru plata timbrului verde
   
Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).
   
Noua taxă nu va fi plătită de persoanele cu dizabilităţi, dar va fi plătită la cumpărarea maşinilor de către instituţiile statului, cu excepţia, serviciilor de ambulanţă, poliţie, jandarmerie. Pentru maşinile care aparţin corpului diplomatic nu se va plăti timbrul de mediu.
   
Nu a fost stabilit încă dacă persoanele care au maşininile înmatriculate în alt stat şi sunt rezidenţi în România vor plăti timbrul de mediu.
   
Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.
   
În cazul proprietarilor de maşini care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal, dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi a celor care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, noul timbru va fi plătit la prima vânzare a maşinii.
   
Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.

×
Subiecte în articol: Ordonanta de Urgenta emisii de carbon
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close