Antena 3 CNN Actualitate Timiş: Un bărbat a încercat să intre în ţară cu aproape o sută de arme de foc

Timiş: Un bărbat a încercat să intre în ţară cu aproape o sută de arme de foc

Timiş: Un bărbat a încercat să intre în ţară cu aproape o sută de arme de foc
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Dec 2011   •   18:26

Un bărbat din Timiş a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Cenad în timp ce încerca să aducă în ţară 90 de pistoale cu glonţ, cinci arme de tir şi peste 500 de cartuşe, fără să posede documente valabile pentru acestea, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Timiş, poliţiştii de frontieră de la Cenad au descoperit, sâmbătă, într-un autoturism condus de I. Florin, 90 de pistoale cu glonţ de calibrul 9 milimetri, cinci arme de tir, precum şi 520 de cartuşe de diferite calibre.

"Fiindu-i solicitate documentele, acesta a prezentat autorizaţia pentru efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare, emisă de Ministerul Afacerilor Externe, care era valabilă până la 23 noiembrie 2011, avizul pentru autorizarea efectuării de operaţiuni de comerţ exterior cu armamente, muniţie şi alte produse militare, emis de Ministerul Apărării Naţionale, valabil până la data de 23 noiembrie 2011, autorizaţia pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii letale, emisă de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş din data de 4 octombrie 2010 şi facturi de provenienţă a mărfii emise de către un magazin din Germania", se arată în comunicatul de presă.

Verificările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase al Inspectoratului de Poliţie Timiş care au stabilit că bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale din localitatea Moşniţa Nouă, având ca obiect de activitate comercializarea şi importul de arme şi muniţie.

Bărbatul este cercetat pentru tentativă de contrabandă calificată.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close