Antena 3 CNN Actualitate Tinerii vor să se facă medici. Cea mai mare concurenţă la UMF, după '90

Tinerii vor să se facă medici. Cea mai mare concurenţă la UMF, după '90

Tinerii vor să se facă medici. Cea mai mare concurenţă la UMF, după '90
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Iul 2012   •   22:39

Drumul până la parafa de medic este lung şi începe cu emoţii. 6.000 de tineri care vor cu orice preţ să fie doctori au dat prima bătălie: examenul de admitere la facultate.

În Bucureşti, au fost cinci candidaţi pe un loc. La Cluj, Constanţa şi Târgu Mureş, câte trei. Concurenţa a fost departe, însă, de recordurile de dinainte de 1989, însă cea mai mare după anii '90 încoace.

Sute de părinţi au aşteptat mai bine de cinci ore afişarea rezultatelor la Facultatea de Medicină. Şi anul acesta, competiţia a fost stânsă. În Bucureşti, miza a fost mare. Cinci candidaţi pe un loc.

"Este o concurenţă în creştere faţă de anii trecuţi, însă nu se poate compara cu anii `80 pentru că atunci eram o ţară închisă", a spus prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

Atunci erau aproape 20 de candidaţi pe un loc, iar mediile de intrare erau foarte aproape de 10. Acum, examenul pare mai simplu. Anul trecut au fost candidaţi admişi şi cu nota cinci.

Mâine, emoţiile tinerilor şi părinţilor se vor risipi, odată cu rezultatele finale.




×
Subiecte în articol: medicina medici concurenta doctori
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close