Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a ieşit la pensie în urmă cu două luni

Traian Băsescu a ieşit la pensie în urmă cu două luni

Traian Băsescu a ieşit la pensie în urmă cu două luni
Sursa foto: Foto: Intact Images
06 Ian 2015   •   11:13

Traian Băsescu a ieşit la pensie în urmă cu două luni şi a încasat deja peste 5.000 de lei, se arată în declaraţia de avere depusă la final de mandat de fostul preşedinte.

2.500 de lei are, aşadar, pensie lunară Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a primit decizia de pensionare exact de ziua lui, pe 4 noiembrie.

Potrivit declaraţiei de avere publicată la sfârşitul mandatului, în decembrie 2014, Traian Băsescu deţine, împreună cu soţia, două terenuri în intravilan în Bucureşti dobândite în 2003, aferente apartamentului şi garajului, de 174 mp şi, respectiv, 46 mp.

El mai are două apartamente, unul în Bucureşti de 370 mp, achiziţionat în 2003, iar altul în Constanţa de 46 mp, moştenire de la părinţi din 2011, precum şi un garaj.

Fostul şef al statului are ?i două autoturisme, unul Dacia Duster achiziţionat în 2010 şi altul Ford BMax luat în 2012.

Băsescu deţine şi bijuterii achiziţionate în perioada 1975-2014 în valoare estimată de 25.000 euro, ceasuri în valoare estimată de 47.000 euro şi tablouri de 19.000 euro.

Fostul preşedinte are două conturi la ING Bank, unul de 2068 dolari şi un cont în numerar pentru investiţii de 3.645 dolari - venituri generate de obligaţiunile în USD emise de Ministerul Finanţelor, un cont curent şi un depozit la Unicredit Ţiriac Bank de 49 dolari, respectiv, 46.437 dolari şi un cont de card la BCR de 35.067 ron.

Nu are datorii, venitul înregistrat în 2014 din indemnizaţia de preşedinte este de 69.957 ron, venituri din indemnizaţia de deplasări externe din ianuarie- decembrie 2014 sunt de 4.900 euro şi 900 dolari.

Veniturile din pensie din noiembrie şi decembrie sunt de 5.166 ron.
   
Potrivit declaraţiei de interese, Băsescu este acţionar la Romgaz cu 2948 de acţiuni achiziţionate cu 87.763 de ron şi obligaţiuni emise de Ministerul de Finanţe în valoare nominală de 36.000 dolari

 

×
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close