Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a vrut să vorbească despre suspendarea lui şi referendum cu liderii europeni. Care mai sunt problemele discutate la Bruxelles

Traian Băsescu a vrut să vorbească despre suspendarea lui şi referendum cu liderii europeni. Care mai sunt problemele discutate la Bruxelles

Traian Băsescu a vrut să vorbească despre suspendarea lui şi referendum cu liderii europeni. Care mai sunt problemele discutate la Bruxelles
de O.P.    |    14 Sep 2012   •   05:47

 Traian Băsescu pleacă în această dimineaţă la Bruxelles. Preşedintele se va întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, printre care Jose Manuel Barosso şi Viviane Reding.

Vizita a fost cerută chiar de şeful statului pentru a discuta despre suspendarea sa şi despre referendum, perioadă în care a fost puternic susţinut de cei doi.

Pe agenda preşedintelui mai sunt şi discuţii legate de aderarea la zona euro, dar şi despre raportul special pe statul de drept pe care România trebuie să-l pregătească până în decembrie.

La prima conferinţă de presă oficială de la întoarcerea la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles că este de acord cu intervenţia liderilor europeni în politica României. N-a ratat însă ocazia de a-i ataca pe liderii usl.

Până la sfârşitul acestui an, Comisia Europeană va monitoriza situaţia din România, iar concluziile vor fi incluse în raportul de ţară.  Traian Băsescu consideră că această monitorizare n-ar trebui să afecteze aderarea la Schengen.

Şeful statului a făcut un apel la toate partidele să aibă o abordare comună în forurile europene, pentru a nu risca o adâncire a decredibilizării României în Uniunea Europeană.




×
Subiecte în articol: monitorizare
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close