Antena 3 CNN Actualitate Trei pacienți au fost răniți într-un incendiu la Spitalul de psihiatrie Palazu Mare din Constanţa

Trei pacienți au fost răniți într-un incendiu la Spitalul de psihiatrie Palazu Mare din Constanţa

Trei pacienți au fost răniți într-un incendiu la Spitalul de psihiatrie Palazu Mare din Constanţa
09 Sep 2014   •   09:52

Trei pacienți ai Spitalului de psihiatrie de la Palazu Mare au fost transportați marți, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au suferit arsuri de gradul unu pe brațe, într-un incendiu iscat la unitatea medicală unde erau internați.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", pompierii au fost alertați prin 112 de producerea unui incendiu la spitalul de la Palazu Mare, două autospeciale deplasându-se la fața locului. Nu a fost, însă, necesară intervenția acestora, focul iscat într-un salon fiind stins de pacienți și salariați ai unității, informează AGERPRES. În incendiu a ars salteaua unui pat, focul extinzându-se la tocul ușii.

Din primele verificări efectuate de pompieri, se pare că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat.

La spitalul de psihiatrie de la Palazu Mare (care funcționează ca secție exterioară a spitalului județean) s-a declanșat o anchetă internă pentru a se stabili dacă există o vină din partea unor salariați ai unității medicale privind producerea incidentului.

×
Subiecte în articol: pacienti incendiu
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close