Antena 3 CNN Actualitate Udrea a ajuns la Parlament, pentru a-şi studia noul dosar în care DNA cere urmărirea penală

Udrea a ajuns la Parlament, pentru a-şi studia noul dosar în care DNA cere urmărirea penală

Udrea a ajuns la Parlament, pentru a-şi studia noul dosar în care DNA cere urmărirea penală
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Oct 2015   •   09:36

UPDATE 09.36 - Elena Udrea a ajuns la Parlament, pentru a-şi studia dosarul în care DNA a cerut urmărirea penală în cazul său.

Camera în care se studiază dosarul a fost securizată şi nimeni nu poate intra acolo fără autorizaţie. La fel şi coridorul unde se află încăperea. 

Deputatul Elena Udrea a spus că nu vrea să se pronunţe până ce nu află acuzaţiile, având în vedere că toate informaţiile le are din presă, iar din comunicatul DNA nu a "înţeles foarte bine despre ce este vorba".
 
"Am văzut doar ce spuneţi dumneavoastră, în presă, şi văd că de la o zi la alta şi dumneavoastră, presa, aveţi informaţii diferite sau interpretări diferite aşa că evident că am venit să văd acest dosar", a spus deputatul.

Mâine, cererea de încuviinţare a reţinerii pentru Udrea va fi analizată în Comisia Juridică, iar raportul va ajunge apoi în plenul Camerei Deputaţilor unde se va da votul final, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Până atunci, deputaţii vor putea consulta dosarul, însă pe rând, sub pază. 

______________________________________
 
Ştirea iniţială 08.31

Elena Udrea merge joi dimineaţă la Parlament, pentru a-şi studia noul dosar în care DNA cere urmărirea penală. 
 
Cererea de încuviinţare a reţinerii Elenei Udrea va fi analizată în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. 
 
Raportul va ajunge apoi în plenul Camerei Deputaţilor unde se va da votul final, cel mai probabil săptămâna viitoare.  
 
Până atunci, deputaţii vor putea consulta dosarul, însă pe rând, sub pază. 
 
Camera în care se studiază dosarul a fost securizată şi nimeni nu poate intra acolo fără autorizaţie.

Udrea este deja trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute" pentru abuz în serviciu şi luare de mită şi este urmărită penal în dosarele Microsoft şi E-România. 
 
Dacă deputaţii vor aproba cererea DNA, Udrea ar putea ajunge din nou în arest, ea aflân­du-se acum sub control judiciar.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea dosar
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close