Antena 3 CNN Actualitate Ultim omagiu pentru Sergiu Nicolaescu. Mesajul soţiei sale: "Ştii tu... Elf"

Ultim omagiu pentru Sergiu Nicolaescu. Mesajul soţiei sale: "Ştii tu... Elf"

Ultim omagiu pentru Sergiu Nicolaescu. Mesajul soţiei sale: "Ştii tu... Elf"
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    04 Ian 2013   •   17:17

Coroana depusă de soţia lui Sergiu Nicolaescu, Dana, lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului are o panglică pe care este scris mesajul: "Ştii tu...Elf", coşciugul fiind flancat de patru militari din Regimentul de Gardă "Mihai Viteazul", la căpătâiul acestuia aflându-se o carte de omagii.
   
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu este depus la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde prietenii şi colaboratorii regizorului, precum şi toţi cei care doresc pot să îşi ia rămas bun de la acesta.
   
La Cercul Militar Naţional se află şi soţia regizorului, Dana Nicolaescu.
   
Sute de admiratori ai lui Sergiu Nicolaescu aşteaptă să intre în Cercul Militar Naţional, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului.
   
Printre cei care i-au adus un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu, vineri, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, s-au numărat fostul preşedinte Ion Iliescu, actorii Cătălina Grama (Jojo), Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani şi Doru Ana, regizorii Ioan Cărmăzan şi Geo Saizescu, muzicianul Damian Drăghici, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Televiziunii Române, deputatul Petre Roman, senatorul Georgică Severin, dar şi un grup de cascadori şi mai mulţi revoluţionari.

Premierul Ponta a adus un omagiu maestrului Sergiu Nicolaescu: Am crescut uitându-mă la filmele sale
   
Prietenii şi colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum şi toţi cei care doresc să îşi ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori şi actori ai României sunt aşteptaţi la Cercul Militar Naţional pentru un ultim omagiu, vineri, între orele 12.00 - 00.00, şi sâmbătă, între orele 08.00 - 10.00.
   
Totodată, familia lui Sergiu Nicolaescu "solicită decenţă şi discreţie tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în faţa maestrului".
   
Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform propriei dorinţe exprese, respectată de soţia acestuia. Incinerarea va avea loc sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti.
   
Regizorul, actorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Pe 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le mulţumea colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985),  "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "Supravieţuitorul" (2008).

×
Subiecte în articol: Sergiu Nicolaescu regizor
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close