Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a murit într-o gară din Galaţi după ce a fost lovit de un tren

Un bărbat a murit într-o gară din Galaţi după ce a fost lovit de un tren

Un bărbat a murit într-o gară din Galaţi după ce a fost lovit de un tren
Sursa foto: Foto: Intact Images
03 Sep 2012   •   23:00

Un bărbat de 40 de ani care lucra, luni după-amiază, în Gara Barboşi, din apropierea municipiului Galaţi, a murit după ce a fost lovit de un tren care circula cu viteză, informează Mediafax.
   
Din primele informaţii se pare că bărbatul, angajat al societăţii Servtrans, a încercat să treacă peste calea ferată pentru a ajunge să lucreze la o garnitură staţionată, deşi în zonă se apropia cu viteză un alt tren.
   
Bărbatul a forţat trecerea peste o linie de cale ferată deşi se apropia de staţia Barboşi trenul Inter City 574 Galaţi-Bucureşti, au declarat martorii evenimentului, care au mai precizat că impactul a fost foarte puternic, victima fiind aruncată la câteva zeci de metri distanţă, iar corpul acestuia fiind sfârtecat.
   
"Primele date indică faptul că bărbatul, angajat al unei societăţi care face servicii în această staţie, nu s-a asigurat la traversarea liniei ferate şi a fost acroşat de trenul IC 574 Galaţi - Bucureşti. Conform procedurilor, trenul, care nu a oprit după impact, va fi verificat în staţia Făurei", a  declarat comisarul Ştefan Constandache, şeful Biroului Poliţiei Transporturi Galaţi.
   
În afara poliţiştilor TF, au intervenit o echipă a SMURD şi o echipă de criminalişti care fac verificări în legătură cu producerea accidentului.
   
În acest caz au declanşat o anchetă şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, în condiţiile în care bărbatul respectiv se afla în timpul programului de lucru atunci când s-a produs accidentul.
   
"Vom încerca să aflăm care au fost cauzele care au dus la această tragedie şi dacă s-au respectat normele de protecţia a muncii", a declarat Ionel Petrea, inspectorul şef al ITM Galaţi.


×
Subiecte în articol: gara
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close