Antena 3 CNN Actualitate Un cunoscut fost realizator TV din România, condamnat la închisoare. În ce ipostază l-au prins poliţiştii

Un cunoscut fost realizator TV din România, condamnat la închisoare. În ce ipostază l-au prins poliţiştii

Un cunoscut fost realizator TV din România, condamnat la închisoare. În ce ipostază l-au prins poliţiştii
de O.P.    |    06 Dec 2012   •   11:20

Fostul realizator TV, în vârstă de 33 de ani, din Bucureşti, prins în flagrant când vindea canabis unui ofiţer sub acoperire, a fost condamnat de Tribunalul Argeş la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, decizia nefiind însă definitivă.



Magistraţii Tribunalului Argeş l-au condamnat pe Sorin Malonga Parfait la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de trafic de droguri, însă decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti.



Potrivit anchetatorilor, Sorin Malonga Parfait a fost prins în flagrant de către poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate şi de către procurorii DIICOT Piteşti în timp ce îi vindea zece grame de canabis unui ofiţer sub acoperire. Ulterior, procurorii şi poliţiştii au mai găsit în maşina acestuia 30 grame de canabis şi un minicântar electronic folosit la cântărirea dozelor de stupefiante.

Cetăţean român de origine congoleză, Sorin Malonga Parfait, în vârstă de 33 de ani, care lucrează ca inspector la Direcţia de Utilităţi Publice aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a fost identificat şi prins după ce mai mulţi consumatori de droguri audiaţi de poliţiştii BCCO Argeş şi procurorii DIICOT Argeş au spus că au achiziţionat droguri de la acesta, scrie Mediafax.

Sorin Malonga Parfait este cunoscut pentru prezentarea, în perioada 2000-2002, a emisiunii "Fotbal la Maxx", difuzată de postul ProTV.





×
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close