Antena 3 CNN Actualitate Un nou aeroport internaţional va găzdui companii de renume. Vezi când şi de unde vor putea pleca avioanele

Un nou aeroport internaţional va găzdui companii de renume. Vezi când şi de unde vor putea pleca avioanele

Un nou aeroport internaţional va găzdui companii de renume. Vezi când şi de unde vor putea pleca avioanele
Sursa foto: Foto: Mediafax
19 Iul 2012   •   11:40

Aeroportul internaţional Baia Mare va intra într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii care pe viitor va putea permite exploatarea zborurilor internaţionale spre diverse oraşe europene, scrie Agerpres.
   
În aprobarea finanţării din fonduri europene a apărut o sincopă internă deoarece şi aeroportul din Satu Mare, aflat la o distanţă de aproape 80 km de Baia Mare, a depus un proiect de finanţare în valoare de 40 milioane de euro. Recomandarea Comisiei europene prevede ca investiţiile în domeniul aeroportuar să fie aşezate la cel puţin 100 km distanţă între cele două obiective. Deşi aeroportul internaţional Baia Mare a depus primul documentaţia necesară finanţării, administraţia judeţeană are oarecare reţineri în privinţa implementării proiectului din cauza Ministerului Transporturilor care intenţionează să accentueze doar investiţia de pe aeroportul din Satu Mare.
   
'Consider că investiţia în aeroportul internaţional Baia Mare este cheia dezvoltării altor domenii economice vitale pentru judeţul Maramureş. O altă etapă de modernizare a aeroportului prevede ca în anul 2014, pistă să fie prelungită cu încă 400 de metri. Actualmente lungimea pistei măsoară 1.800 de metri şi necesită o refacere în întregime. Odată cu modernizarea aeroportului va fi dezvoltată partea de cargo mai ales că avem linie ferată până în apropiere ceea ce constituie un mare avantaj' a declarat Dragoş Titea, secretar al departamentului Infrastructură şi Transporturi al PSD.
   
Administraţia Consiliului Judeţean Maramureş şi a aeroportului internaţional Baia Mare estimează că după finalizarea lucrărilor de modernizare vor fi deschise destinaţii noi cu plecare din Baia Mare spre Munchen şi Viena, dar şi o suplimentare a curselor interne operate de TAROM.
   
Până de curând, de pe aeroportul internaţional Baia Mare au zburat regulat Austrian Airlines şi ocazional Blue Air. TAROM oprează de luni până vineri, două curse pe relaţia Bucureşti - Baia Mare - Bucureşti. De asemenea, aeroportul deserveşte cursele charter ale unor agenţii economici străini care deţin afaceri în judeţul Maramureş.
   
De asemenea, conducerea aeroportului a purtat discuţii cu administraţiile companiilor Danubius Wings şi Air Valle pentru deschiderea unor rute din Baia Mare spre diferite oraşe europene.

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close