Antena 3 CNN Actualitate Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat în SUA pentru terorism privind comerţul cu produse militare în Iran

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat în SUA pentru terorism privind comerţul cu produse militare în Iran

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat în SUA pentru terorism privind comerţul cu produse militare în Iran
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Ian 2013   •   23:24

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat către Statele Unite pentru terorism, întrucât a făcut comerţ cu produse militare în Iran, Curtea de Apel Bucureşti admiţând cererea autorităţilor judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI.
   
Aurel Frăţilă este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare,  potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.
   
Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere că afacerile derulate de român s-ar fi făcut prin Romarm.
   
În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.
   
"Sentinţa penală nr.12 din 11.I.2013 - Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă Frăţilă Aurel. Dispune extrădarea numitului Frăţilă Aurel către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Ia act că persoana extrădabilă Frăţilă Aurel se prevalează de regula specialităţii. Dispune arestarea persoanei extrădabile Frăţilă Aurel în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.01.2013 până la data de 09.02.2013, inclusiv. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", se arată în minuta instanţei.
   
În urma comunicării actelor, românul va fi extrădat.



×
Subiecte în articol: MApN
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close