Antena 3 CNN Actualitate Un sat întreg din Bistriţa Năsăud, la un pas să ardă complet. Vezi de la ce a pornit totul

Un sat întreg din Bistriţa Năsăud, la un pas să ardă complet. Vezi de la ce a pornit totul

Un sat întreg din Bistriţa Năsăud, la un pas să ardă complet. Vezi de la ce a pornit totul
Sursa foto: Foto: Mediafax
04 Aug 2012   •   19:46

Flăcări uriaşe au cuprins o casă din Bistriţa Năsăud. De vină ar fi fost chiar proprietarul, care suda în garaj, la doi paşi de câteva canistre pline cu benzină. O singură scânteie a aprins un incendiu pe care pompierii l-au stins abia după două ore. În lupta cu focul, un bărbat a fost rănit.

Cuprins de panică, un bărbat încearcă să stingă focul cu găleata. E un efort disperat: flăcările sunt prea mari şi prea puternice. De teamă că focul s-ar putea extinde, tot satul Reteag a sărit să stingă văpaia.

Când au ajuns pompierii, focul mistuise deja garajul şi o parte din acoperiş. Disperat, proprietarul se roagă să mai salveze ceva din gosopodărie. Chiar el a provocat incendiul, când a sudat în garaj, aproape de canistrele pline cu benzină.

Bărbatul a avut noroc. Ar fi putut să moară în flăcări, dacă benzina ar fi explodat.

Pompierii s-au luptat cu focul două ore, timp în care oamenii au cărat în stradă toate lucrurile din casă. Când s-a văzut pe drumuri, proprietara a leşinat şi a fost luată de ambulanţă.

Pompierii au reuşit să salveze o parte din casă. Gospodăria nu era asigurată.



×
Subiecte în articol: incendiu pompieri
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close