Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr hunedorean, reţinut sub acuzaţia că a încercat să violeze mai multe tinere

Un tânăr hunedorean, reţinut sub acuzaţia că a încercat să violeze mai multe tinere

Un tânăr hunedorean, reţinut sub acuzaţia că a încercat să violeze mai multe tinere
Sursa foto: Foto: watwatworld.com
20 Aug 2012   •   22:51

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Hunedoara, acuzat că ar fi încercat să violeze mai multe tinere a fost reţinut în cursul zilei de luni, pentru 24 de ore, informează Mediafax. Tânărul le aştepta pe tinere noaptea la intrările imobilelor în care locuiau, le lovea şi încerca să le dezbrace cu scopul de a le viola, a fost reţinut.
   
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de IPJ Hunedoara, tânărul este suspectat şi de comiterea mai multor furturi, în unele cazuri ajutat de un minor.
   
"Poliţiştii au stabilit că, în perioada iulie-august a.c., pe timp de noapte, suspectul se ascundea în apropierea blocurilor unde locuiau victimele (tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 32 ani) şi acţiona prin surprindere. În momentul când acestea deschideau uşile scărilor, bărbatul le acosta din spate, le lovea şi  încerca să le imobilizeze, după care încerca să le dezbrace cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu acestea. Suspectul nu a reuşit să îşi finalizeze intenţia infracţională întrucât tinerele au opus rezistenţă, alarmând vecinii", se arată în comunicat.
   
Potrivit acestuia, tânărul a reuşit să fure uneia dintre fetele acostate suma de 70 de lei.
   
Totodată, tânărul este suspectat şi de mai multe furturi de şi din autoturisme, în cele mai multe cazuri acesta folosind chei potrivite sau dispozitive artizanale pentru a deschide portierele maşinilor.
   
Potrivit poliţiştilor hunedoreni, tânărul din Hunedoara era ajutat, în unele cazuri, de un băiat în vârstă de 17 ani. La începutul lunii august, cei doi au fost surprinşi în timpul unui furt de către un bărbat.
   
 

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close