Antena 3 CNN Actualitate Unul dintre cei mai în vârstă primari din România a demisionat din cauza unor probleme medicale. Câți ani are edilul

Unul dintre cei mai în vârstă primari din România a demisionat din cauza unor probleme medicale. Câți ani are edilul

Unul dintre cei mai în vârstă primari din România a demisionat din cauza unor probleme medicale. Câți ani are edilul
Sursa foto: foto: monitorul de Vrancea - ARHIVA
27 Sep 2019   •   16:42

Primarul comunei vasluiene Puşcaşi, Neculai Ignat, a demisionat, vineri, din funcţie, invocând probleme de ordin medical care nu-i mai permit să-şi continue activitatea.

Angajat în administraţia publică judeţeană încă din anul 1964, Neculai Ignat a ales să se retragă din funcţie chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 80 de ani şi a mulţumit autorităţilor judeţene şi locale pentru colaborare.

"Le mulţumesc celor din administraţie judeţeană şi consilierilor locali cu care am lucrat începând din anul 2004. Am avut o colaborare bună, mi-am desfăşurat activitatea cu responsabilitate şi a venit momentul să mă retrag după o viaţă în slujba administraţiei", a declarat Neculai Ignat.

Primarul a primit o plachetă şi o medalie din partea consilierilor locali şi stema judeţului din partea conducerii Consiliului Judeţean Vaslui.

În conformitate cu legea privind statutul aleşilor locali, atribuţiile primarului vor fi preluate de viceprimarul comunei Puşcaşi.

Neculai Ignat este la cel de-al patrulea mandat de primar al comunei Puşcaşi. Înainte de 1989 el a deţinut funcţia de primar al municipiului Vaslui.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close