Antena 3 CNN Actualitate Vestea morţii lui Florin Cioabă a cutremurat întreaga comunitate romă de la Sibiu

Vestea morţii lui Florin Cioabă a cutremurat întreaga comunitate romă de la Sibiu

Vestea morţii lui Florin Cioabă a cutremurat întreaga comunitate romă de la Sibiu
18 Aug 2013   •   14:40

La Sibiu, toată comunitatea romă se ruga în această dimineaţă pentru liderul Florin Cioabă. Vestea morţii acestuia a venit însă exact în momentul rugăciunii.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Rude şi apropiaţi ai lui Florin Cioabă s-au adunat, duminică, la reşedinţa familiei din municipiul Sibiu, însă porţile casei au fost închise, cei prezenţi refuzând să dea declaraţii şi spunând că vor "să-şi plângă mortul".
   
De asemenea, la biserica aflată în apropiere de reşedinţa familiei, unde Florin Cioabă era pastor, au venit aproximativ 40 de persoane, uşile fiind închise pentru rugăciune.
   
Familia lui Florin Cioabă doreşte ca acesta să fie înmormântat în acelaşi cavou cu tatăl său, Ioan Cioabă, în Cimitirul Municipal din Sibiu.

×
Subiecte în articol: Sibiu
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close