Antena 3 CNN Actualitate Vestea pe care sute de mii de femei o aşteptau. Creşte indemnizaţia pentru mame, la 85% din venitul net

Vestea pe care sute de mii de femei o aşteptau. Creşte indemnizaţia pentru mame, la 85% din venitul net

Vestea pe care sute de mii de femei o aşteptau. Creşte indemnizaţia pentru mame, la 85% din venitul net
de O.P.    |    25 Sep 2012   •   12:53

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie 2012, Camera fiind for decizional.

Proiectul de lege prevede şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Totodată, proiectul de lege prevede flexibilizarea posibilităţilor de plată a beneficiarilor de ajuror social pentru cei care au de plătit taxe şi impozite locale, implicând flexibilizarea perioadei în care sunt obligaţi la plata acestor impozite şi taxe.

Toate grupurile parlamentare şi-au manifestat acordul pentru aceste prevederi ale proiectului de lege, inclusiv grupul PDL, anunţând că vor vota "pentru" la sesiunea de vot final. Proiectul de lege reprezintă o prioritate legislativă, fiind dezbătut în procedură de urgenţă.



×
Parteneri
Xi Jinping și Vladimir Putin anunță o nouă eră
x close