Viktor Orban vine să-şi vadă prietenul cum s-a "reinstalat" la Cotroceni. Ce le spunea românilor şi maghiarilor înainte de referendum

de O.P.    |    17 Oct 2012   •   06:03
Viktor Orban vine să-şi vadă prietenul cum s-a "reinstalat" la Cotroceni. Ce le spunea românilor şi maghiarilor înainte de referendum Foto: Mediafax
Un alt membru cu greutate care va fi prezent la congresul PPE de la Bucureşti este premierul Ungariei, Viktor Orban, şi el având un rol important în reinstalarea preşedintelui la Cotroceni.

Acesta nu a avut nicio reţinere în luna iulie să le sugereze românilor din ţară cum să pună ştampila pe buletinul de vot pentru a boicota referendumul.

"Aş dori să urez românilor şi maghiarilor din România să aducă decizii bune, adică să nu ia nicio decizie, ceea ce mâine(duminică -n.r) este o posibilitate!" spunea Orban înainte de referendumul din România.


16 lideri din Uniunea Europeană, şefi de stat şi de guvern, preşedintele PPE şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso vor participa la Bucureşti la Congresul Partidului Popular European.

Alături de aceştia vor fi prezenţi şi aproape 1200 de participanţi din 40 de ţări europene. Congresul se desfăşoară azi şi mâine, la Palatul Parlamentului. La lucrări este anunţată şi participarea preşedintelui Traian Băsescu cît şi a liderilor PDL, cei care au organizat evenimentul.




x close