Antena 3 CNN Actualitate Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală

Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală

r.jpg
04 Sep 2014   •   11:59

Viorel Hrebenciuc a fost pus sub urmărire penală şi a fost timp de câteva zeci de minute la DNA. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor este acuzat de trafic de influenţă.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat joi, la ieşirea de la DNA, unde a fost fost citat în dosarul privind presupuse intervenţii la CNA în favoarea primarului Gheorghe Ştefan, cu scopul obţinerii licenţei pentru un post TV, că a fost pus sub învinuire şi că se consideră "o victimă colaterală". 

Hrebenciuc a precizat că procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţii conforme cu articolul 13 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Articolul respectiv prevede că "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani".

Viorel Hrebenciuc a adăugat că îşi va angaja un avocat şi va reveni la DNA, pentru a da declaraţii.

×
Subiecte în articol: Viorel Hrebenciuc
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close