Antena 3 CNN Externe A intrat în casa în flăcări pentru a-și salva cățelul. Gestul eroic al unui bărbat i-a impresionat pe toți

A intrat în casa în flăcări pentru a-și salva cățelul. Gestul eroic al unui bărbat i-a impresionat pe toți

Un bărbat din California a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. Acesta și-a riscat viața pentru a o salva pe cea a câinelui său. 

Jose Guzman era la un grătar cu familia, iar la un moment dat a fost avertizat că un incendiu i-a curprins casa. 

Cum a auzit ce s-a întâmplat, bărbatul a fugit imediat spre casă, nu a ținut cont de recomandarea pompierilor și s-a dus să-și salveze câinele de doi ani rămas înăuntru, pe numele Gabanna. 

„Știam că ceva ar putea să mi se întâmple mie sau amândurora, dar în acel moment nu mi-a trecut prin minte. Acel câine este parte din familia mea. A fost cu noi când am trecut prin greutăți și prin lucruri frumoase și nu am putut să îl las acolo. Aș face din nou același lucru dacă ar fi nevoie”, a spus bărbatul, potrivit People

Din fericire, Jose a reușit să-și salveze cățelul și nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Logodnica și cele trei fete ale lui nu erau în casă la momentul izbucnirii incendiului. 

Subiecte în articol: california familia incendiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi